sus

De ce sunt provocate sangerarile nazale?

Nasul este o parte a corpului bogata in vase de sange (vasculare) si are o pozitie vulnerabila. Ca urmare, traumatismele la fata pot provoca leziuni nazale si sangerare. Sangerarea poate fi abundenta sau pur si simplu o complicatie minora. Epistaxisul poate aparea spontan atunci cand membranele nazale se usuca si se crapa. Acest lucru este comun intr-un climat uscat sau in timpul lunilor de iarna, atunci cand aerul este uscat si cald de la surse de uz casnic. Oamenii sunt mult mai predispusi la sangerari nazale in cazul in care iau medicamente care impiedica coagularea normala a sangelui warfarina (Coumadin), aspirina sau orice medicament anti-inflamator. In aceasta situatie, chiar si un traumatism minor, ar putea duce la hemoragii semnificative.
Incidenta de sangerari nazale este mai mare in timpul lunilor mai reci, de iarna, atunci cand infectiile cailor respiratorii superioare sunt mai frecvente, iar temperatura si umiditatea fluctueaza mult mai dramatic. In plus, trecerile de la frigul exterior la o temperatura calda, uscata, din interiorul unei case, conduc catre o sensibilitate a nasului care il predispune la sangerari. Sangerarile nazale, de asemenea, apar in climate fierbinti si uscate, cu umiditate scazuta, sau atunci cand exista o schimbare de anotimpuri. Urmatorii factori predispun la sangerari nazale:

• Infectia
• Trauma, inclusiv auto-indusa de scobitul in nas, mai ales la copii
• Alergiile si non-rinita alergica
• Hipertensiunea arteriala (tensiunea arteriala ridicata)
• Utilizarea de medicamente pentru subtierea sangelui
• Abuzul de alcool
• Cauze mai putin comune includ tumorile si problemele mostenite.

sus

Cum poti opri sangerarile nazale comune?

Majoritatea persoanelor care dezvolta sangerari nazale pot rezolva problema, fara a fi nevoie de un medic, in cazul in care urmeaza recomandarile de prim ajutor de mai jos:
1. Strangeti toate partile moi ale nasului, intre degetul mare si degetul aratator.
2. Apasati ferm spre fata – comprimarea nasului impotriva oasele fetei.
3. Aplecati-va inainte usor, cu capul inclinat spre inainte.
4. Tineti nasul strans timp de cel putin cinci minute. Repetati daca este necesar pana cand se opreste sangerarea.
5. Stai linistit, pastrand capul mai sus decat nivelul inimii.
6. Aplicati gheata (infasurata intr-un prosop) la nas si obraji.

sus

Cum impiedicati revenirea sangerarilor?

1. Du-te acasa si odihniti-va, cu capul ridicat la 30 – 45 de grade.
2. Nu sufla nasul. Daca trebuie sa stranutati, deschideti gura, astfel ca aerul va scapa din gura si nu prin nas.
3. Nu va indoiti in jos pentru a ridica obiecte grele.
4. Incercati sa pastrati capul la un nivel mai ridicat decat inima ta.
5. Nu fumati .
6. Tine o dieta usoara, cu alimente reci. Nu consuma lichide fierbinti cel putin 24 de ore.
7. Nu lua medicamente care va subtieaza sangele (aspirina, ibuprofen, bisulfat de clopidogrel [Plavix] sau warfarina [Coumadin]). In cazul in care acestea au fost prescrise de catre medicul dumneavoastra, trebuie sa il contactati si sa opriti administrarea acestor medicamente.
8. Medicul va poate recomanda un unguent de lubrifiere pentru interiorul nasului.
9. Daca re-apar sangerari, incercati sa goliti nasul de cheagurile de sange. Puteti utiliza temporar un spray decongestionant nazal, cum ar fi Afrin sau Neo-Synephrine. Aceste tipuri de spray-uri contracta vasele de sange. (NOTA:Daca este utilizat mai multe zile, la un moment dat, acestea pot provoca dependenta astfel incat sunt recomandate pe termen scurt. De asemenea, nu-l folositi daca aveti tensiune arteriala ridicata).

10. Repetati pasii de mai sus cu privire la modul de a opri hemoragia comuna. Daca sangerarea persista, apelati la medic si/sau vizitati camera de urgenta.

sus

Ce masuri de precautie puteti lua pentru a preveni sangerarile nazale?

Cauza cea mai comuna a unei sangerari nazale este uscarea membranelor nazale. Daca sunt predispuse sangerari nazale se poate incerca lubrifierea nasului cu un unguent. Acest lucru poate fi aplicat usor cu un Q-tip sau cu varful degetului in interiorul nasului, mai ales pe portiunea de mijloc (sept). Multi oameni folosesc ca remedii pentru sangerarile nazale, cum ar fi unguent A&D, Mentholatum, Polysporin/Neosporin unguent, sau vaselina.

sus

Cand ar trebui sa sunati medicul?

• Daca sangerarea nu poate fi oprita sau continua sa apara.
• Daca sangerarea este rapida sau in cazul in care pierderea de sange este mare.
• Daca te simti slab sau lesini de la pierderea de sange.
• In cazul in care sangerarile nazale sunt asociate cu febra sau dureri de cap.

In cazul in care persista sau revin, consultati medicul care va poate recomanda sa opriti sangerarile nazale cu un instrument de incalzire sau cu un tampon chimic (cauterizarea vaselor de sange care cauzeaza probleme), sau aplicarea unui medicament de actualitate numit de trombina, care promoveaza coagulari locale de sange. Daca sangerarea persista inca, medicul poate plasa pachete nazale, care comprima vasele si opresc sangerarea. In situatii rare, acestea pot necesita tratament chirurgical sau embolizarea angiografica.

sus

Ce trebuie sa fac in cazul in care medicul a pus pachetele nazale?

Pachetelele nazale sunt utilizate atunci cand nu exista alte masuri. Aceste pachete sunt frecvent plasate in ambele parti ale nasului. Pachetelele sunt, de obicei, realizate dintr-un material numit “Merocel”, care este un comprimat tip burete. Medicul, de obicei, nu le elimina timp de mai multe zile (de 2-3 zile).
Veti avea nevoie de cineva care sa va conduca si sa va aduca acasa dupa ce pachetele nazale sunt eliminate. In acest timp, ati putea primi antibiotice si medicamente pentru durere.
Atentie, pacientii cu sangerari nazale nu ar trebui sa ia aspirina sau de alte produse de subtierea sangelui. In cazul in care pacientii au luat deja aceste medicamente atunci cand a observat sangerari nazale, acesta ar trebui sa consulte medicul.

sus

Sangerarile nazale pe scurt

• Sangerarile nazale sunt comune din cauza locatia nasului si a vaselor mari de sange din nas.
• Cele mai frecvente cauze de sangerari nazale sunt de la uscarea membranelor nazale si de la scobitul in nas (traumatisme) si acest lucru poate fi prevenit cu lubrifierea corespunzatoare a pasajele nazale.
• Cele mai multe sangerari nazale poate fi oprite la domiciliu.
• Consultati un medic in cazul in care hemoragia nu poate fi oprita, exista o cantitate mare de sange pierdut, sau te simti slabit.
• Un medic poate folosi ambalaje nazale pentru a opri sangerarile atunci cand alte masuri nu reusesc.
• Nu lua aspirina sau alte produse de subtierea sangelui atunci cand aveti sangerari nazale.

sus

Ce este un accident vascular cerebral?

Functia celulelor creierului necesita o livrare constanta de oxigen si glucoza din sange. Un accident vascular cerebral, sau (AVC), apare atunci cand furnizarea de sange la o parte din creier este intrerupta, cauzand moartea celulelor creierului. Fluxul de sange poate fi compromis de o varietate de mecanisme.

sus

Blocarea unei artere

• Ingustarea arterelor mici in creier poate provoca un accident vascular cerebral, lacunare (lacune inseamna “spatiu gol”). Blocarea unei arteriole unica poate afecta o zona mica de tesut cerebral care provoaca moartea (infarct).
• Rigidizarea arterelor (ateroscleroza) care duc la creier. Exista patru vase mari de sange care furnizeaza creierului sange. Circulatie anterioara a creierului care controleaza cea mai mare activitate motorie, senzatie, gandire, de exprimare si emotie este furnizata de carotida arterelor. Circulatie posterioara, care furnizeaza trunchiului cerebral si cerebelului, controlul partilor automate ale functiei cerebrale si de coordonare, este furnizata de catre artere vertebrobazilare.
• Daca aceste artere devin inguste, ca urmare a aterosclerozei, colesterolului, resturile se pot rupe si plutesc in aval, infundand alimentarea cu sange la o parte a creierului. Spre deosebire de accidentele vasculare cerebrale lacunare, mai multe parti ale creierului pot pierde aprovizionare de sange, iar acest lucru poate produce simptome mai mari decat un simplu accident vascular cerebral lacunar.
• Embolie la creier de la inima. In unele cazuri, cheagurile de sange se pot forma in interiorul inimii si exista posibilitatea ca acestea sa se rupa si sa calatoreasca (emboliza) catre creier, provocand un accident vascular cerebral.

sus

Ruptura unei artere (hemoragie)

• Hemoragie cerebrala (sangerare in creier). Cel mai frecvent motiv al sangerarii in creier este tensiunea arteriala ridicata. Alte situatii includ anevrismele care sunt scurgeri sau rupturi sau malformatii arterio-venoase (AVM), in care exista o colectie anormala a vaselor de sange care sunt fragile si pot sangera.

sus

Care sunt cauzele unui accident vascular cerebral?

Blocarea unei artere
Blocarea unei artere, in creier de catre un cheag (tromboza) este cea mai frecventa cauza a unui accident vascular cerebral. Partea creierului este apoi lipsita de sange si oxigen. Ca urmare a sangelui si lipsei de oxigen, celulele din acea parte a creierului mor. In mod normal, o placa de colesterol in vasele de sange mici in creier care a provocat treptat rupturi ale vaselor de sange incepe procesul de formare a unui cheag de sange mic.
Factorii de risc pentru vasele de sange ingustate din creier sunt aceleasi ca si cele care determina ingustarea vaselor de sange din inima si atacul de cord (infarct miocardic). Acesti factori de risc includ:

• tensiunii arteriale crescute (hipertensiune arteriala),
• colesterol ridicat,
• diabet zaharat,
• fumat.

sus

Accidentul vascular cerebral embolic

Un alt tip de accident vascular cerebral poate aparea atunci cand un cheag de sange sau o bucata de placi aterosclerotice (colesterol si depozite de calciu pe peretele interior al inimii sau al arterei) se dezlantuie, calatoreste prin sange si depun intr-o artera din creier. Atunci cand fluxul de sange se opreste, celulele creierului nu primesc oxigen si glucoza de care au nevoie pentru a functiona si se produce un accident vascular cerebral. Acest tip de accident vascular cerebral este mentionat ca un accident vascular cerebral embolic. De exemplu, un cheag de sange sar putea forma initial in camera inimii, ca urmare a unui ritm cardiac neregulat, cum apare in fibrilatia atriala. De obicei, aceste cheaguri raman atasate la captuseala interioara a inimii, dar ocazional se pot rupe, calatoresc prin sange, formeaza un dop (embolie), intr-o artera pe creier, si pot provoca un accident vascular cerebral.

sus

Hemoragia cerebrala

O hemoragie cerebrala apare atunci cand un vas de sange din creier se rupe. O hemoragie cerebrala (sangerarea in creier), cauzeaza simptome de accident vascular cerebral, prin privarea de sange si de oxigen in diferite parti ale creierului. Fluxul de sange se pierde la cateva celule. De asemenea, sangele este foarte iritant si poate provoca umflarea tesuturilor creierului (edem cerebral). Edemul si acumularea de sange de la o presiune de hemoragie cerebrala creste in craniu si provoaca daune.

sus

Hemoragie subarahnoidiana

Intr-o hemoragie subarahnoidiana, sangele se acumuleaza in spatiul de sub membrana arahnoida ca liniile de creier. Sangele provine de la un vas de sange anormal care a suferit scurgeri sau rupturi. Deseori, acesta este de la un anevrism (un balon anormal din peretele vasului). Hemoragiile subarahnoidiana determina, de obicei, dintr-o data, dureri de cap severe, greata, varsaturi, intoleranta la lumina, si un gat intepenit. In cazul in care nu este recunoscuta si tratata, pot aparea consecinte majore neurologice, cum ar fi coma si moartea creierului.

sus

Vasculita

O alta cauza rara de accident vascular cerebral este de vasculita, o afectiune in care vasele de sange devin inflamate cauzand scaderea fluxului de sange a tesutului cerebral.

sus

Migrena

Mecanismul de migrena sau dureri de cap includ ingustarea vaselor de sange ale creierului. Unele episoade de migrena pot mima chiar un accident vascular cerebral cu pierderea functiei de o parte a corpului sau de probleme de vedere sau de vorbire. De obicei, simptomele dispar.

sus

Care sunt cauzele accidentului vascular cerebral?

In general, cei mai frecventi factori de risc pentru accident vascular cerebral sunt:

• hipertensiune arteriala,
• colesterol ridicat,
• fumatul,
• diabetul zaharat,
• inaintarea in varsta.

Tulburarile de ritm cardiac, cum ar fi fibrilatie atriala si bolile de inima pot fi, de asemenea, cauze.
Cand accidentele vasculare cerebrale apar la persoane mai tinere (mai putin de 50 de ani), factorii care urmeaza sa fie luati in considerare sunt drogurile ilicite, cum ar fi cocaina sau amfetaminele, anevrisme, si predispozitii mostenite (genetice) la coagularea anormala a sangelui.
Un exemplu de predispozitie genetica de a produce accident vascular cerebral este o boala rara numita homocistinuriei, in care exista niveluri excesive de homocystine chimice in organism. Oamenii de stiinta incearca sa determine daca aparitia non-ereditara a nivelurilor ridicate de homocystine la orice varsta, poate predispune la accident vascular cerebral.

sus

Ce este un atac ischemic tranzitor (AIT)?

Un atac ischemic tranzitor (AIT, mini-accident vascular cerebral) este un accident vascular cerebral de scurta durata. Un AIT cauzeaza o pierdere a functiei in zona corpului care este controlata de catre partea din creier afectata. Pierderea alimentarii cu sange a creierului este cel mai adesea cauzata de un cheag care se formeaza spontan intr-un vas de sange in creier (tromboza). Cu toate acestea, acesta poate fi cauzat, de asemenea, de un cheag care se face in alta parte a corpului, se disloca din aceasta locatie, si calatoreste iar apoi se depuna intr-o artera din creier (emboli). Un spasm si, rareori, o sangerare sunt alte cauze ale unei AIT. Multi oameni se refera la o AIT ca la un “mini-accident vascular cerebral.”
Unele AIT se dezvolta lent, in timp ce altele se dezvolta rapid. Prin definitie, toate AIT se rezolva in termen de 24 de ore. Desi cele mai multe AIT dureaza de multe ori doar cateva minute, toate ar trebui sa fie evaluate cu aceeasi urgenta ca cea a unui accident vascular cerebral intr-un efort de a preveni recidivele si/sau de a preveni un accident vascular cerebral. AIT poate aparea o data, de mai multe ori, poate precede un accident vascular cerebral sau permanent. Un atac ischemic tranzitoriu ar trebui sa fie considerat o urgenta, deoarece nu exista nici o garantie ca situatia se va rezolva si nu se va intoarce.
Un AIT de la un cheag de sange poate duce la pierderea temporara a vederii. Un AIT care implica artera carotida (cel mai mare vas de sange care furnizeaza sange creierului), poate produce probleme cu circulatia. Un pacient afectat poate avea temporar vedere dubla, ameteala (vertij), pierderea echilibrului, o paralizie pe o parte sau completa a bratului, piciorului, fetei, sau o parte a intregului corp sau imposibilitatea de a vorbi sau intelege comenzi.

sus

Care sunt simptomele unui accident vascular cerebral?

Atunci cand celulele creierului sunt lipsite de oxigen, ele inceteaza sa isi indeplineasca sarcinile obisnuite. Simptomele care urmeaza un accident vascular cerebral depind de zona creierului care a fost afectata si de cantitatea de leziuni tisulare ale creierului.
Accidentele vasculare cerebrale mici nu pot provoca nici un simptom, dar pot deteriora in continuare tesutul cerebral. Aceste accidente vasculare cerebrale, care nu determina simptome sunt mentionate ca accidente vasculare cerebrale silentioase. Potrivit SUA, Institutul National de Tulburari neurologice si accidente vasculare cerebrale (NINDS), acestea sunt cele cinci mari semne de accident vascular cerebral:

1. Amorteala brusca sau slabiciunea fetei, bratului sau piciorului, mai ales pe o parte a corpului. Pierderea de miscari voluntare si/sau senzatia poate fi completa sau partiala.
2. Confuzie sau problemele de vorbire sau de intelegere neasteptate. Uneori, slabiciunea muschilor fetei pot provoca salivare.
3. Probleme bruste de vedere la unul sau la ambii ochi.
4. Probleme bruste de mers, ameteala, pierderea echilibrului sau a coordonarii.
5. Dureri de cap bruste, severe, cu nici o cauza cunoscuta

sus

Ce trebuie sa faceti daca banuiti ca aveti sau ca altcineva are un accident vascular cerebral?

Daca oricare dintre simptomele mentionate mai sus apar brusc, trebuie sa chemati imediat aistenta medicala. Scopul este de a duce victima la un spital cat mai repede posibil pentru a confirma diagnosticul. Exista o fereastra de timp foarte limitata de la debutul simptomelor pana cand tratamentul poate fi utilizat. In cazul in care apar intarzieri, interventia poate fi inutila.
Prima prioritate este asigurarea ca ambulanta ajunge cat mai curand posibil. In timp ce asteptati ambulanta, puteti oferi primul ajutor:

• Persoana afectata trebuie sa stea intinsa pentru a promova un flux de sange optim la creier.
• Daca sunt prezente somnolenta, lipsa de reactie sau greata, persoana ar trebui sa fie plasata in pozitia de salvare pentru a preveni sufocarea in cazul aparitiei varsaturilor.
• Desi aspirina joaca un rol important in prevenirea accident vascular cerebral (vezi mai jos), odata ce simptomele unui accident vascular cerebral apar, in general, se recomanda ca aspirina sa nu fie luata pana cand pacientul nu se bucura de atentie medicala. In cazul in accidentul vascular cerebral este de tip sangerare, aspirina ar putea incurca, teoretic, mai mult lucrurile. In plus, pacientii cu accident vascular cerebral pot avea dificultati de inghitire si se pot sufoca cu pilula.

Trei comenzi, cunoscute sub numele de CPSS, pot ajuta pentru a determina daca exista sau nu un potential accident vascular cerebral. Cereti pacientului sa faca urmatoarele:

1. Sa zambeasca: fata trebuie sa se miste simetric
2. Sa ridice ambele brate: cautati slabiciune pe o parte a corpului
3. Sa spuna o propozitie simpla

In cazul in care o victima a unui accident vascular cerebral potential nu poate efectua aceste sarcini, trebui chemat sistemului medical de urgenta.

sus

Cum este diagnosticat un accident vascular cerebral?

Un accident vascular cerebral este o urgenta medicala. Oricare persoana suspectata de accident vascular cerebral ar trebui sa fie luata la spital imediat pentru evaluare si tratament. Initial, medicul are nevoie de un istoric medical al pacientului, de la pacient sau de la alte persoane familiare cu pacientul. Intrebarile sunt despre inceputul si sfarsitul simptomelor, despre intensitatea lor etc. Trecutul medical aduce informatii importante in cautarea cauzelor accidentului vascular cerebral si pentru aflarea medicamentelor care pot provoca sangerari (de exemplu, warfarina [Coumadin], clopidogrel [Plavix], prasugrel [Effient]).
Examenul fizic este cheia pentru a confirma ce parti ale corpului s-au oprit din functionare si pentru a determina ce parte a creierului a pierdut sange. Daca sunt disponibili, un neurolog, un medic specializat in afectiuni ale sistemului nervos si boli ale creierului, poate ajuta in diagnosticarea si tratamentul pacientilor cu accident vascular cerebral.
Insa, doar pentru ca o persoana are tulburari de vorbire sau de slabiciune pe o parte a corpului nu inseamna neaparat ca are un accident vascular cerebral. Exista numeroase alte posibilitati care pot fi responsabile pentru aceste simptome. Alte afectiuni care pot mima un accident vascular cerebral sunt:

• tumori cerebrale,
• abces cerebral (o colectie de puroi in creier cauzat de bacterii sau ciuperci),
• migrena, dureri de cap,
• sangerare in creier, fie spontane sau de la un traumatism,
• meningita sau encefalita,
• o supradoza de anumite medicamente, sau
• un dezechilibru electrolitic in organism. Concentratii anormale (prea mari sau prea mici) de sodiu, calciu, sau glucoza in organism pot provoca, de asemenea, schimbari in sistemul nervos, care pot mima un accident vascular cerebral.

In evaluarea accidentului vascular cerebral acut, multe lucruri au loc in acelasi timp. Ca medic ai nevoie de istoria pacientului si de efectuarea unui examen fizic, personalul de la asistenta medicala va incepe monitorizarea semnelor vitale ale pacientului, efectuarea de teste de sange, si efectuarea unei electrocardiograme (EKG sau ECG).
Exista un interval de timp mic pentru a interveni intr-un accident vascular cerebral acut, cu medicamente pentru a inversa pierderea de sange la o parte din creier. Pacientul trebuie sa fie evaluat in mod corespunzator si stabilizat.
Tomografia computerizata: In scopul de a ajuta la determinarea cauzei unui accident vascular cerebral suspectat, este efectuata de obicei o scanare CT. O scanare CT este folosita pentru a cauta cauzele simptomelor care imita un accident vascular cerebral.
RMN: imagistica prin rezonanta magnetica (IRM) foloseste undele magnetice, mai degraba decat razele X pentru o imagine a creierului. Imaginile RMN sunt mult mai detaliate decat cele de la CT dar, din cauza duratei scurte de timp pentru a face testul si a lipsei de disponibilitate a masinilor in mai multe spitale, nu este un test de prima linie in cazul unui accident vascular cerebral. In timp ce o scanare CT poate fi finalizata in termen de cateva minute, un RMN poate dura mai mult de o ora pentru finalizare. Un RMN se poate efectua mai tarziu, in timpul ingrijirii pacientului. Persoanele cu anumite dispozitive medicale (de exemplu, stimulatoare cardiace) sau alte metale in corpul lor, nu pot fi supuse la un camp magnetic puternic precum un RMN.
Alte metode de tehnologie IRM: O scanare RMN poate fi, de asemenea, folosita pentru a vedea in special vasele de sange non-invazive (fara a folosi tuburi sau preparate injectabile), o procedura numita o MRA (angiografia prin rezonanta magnetica) . O alta metoda numita RMN de difuzie ponderata imagistica (DWI) este oferita in unele centre medicale. Aceasta tehnica poate detecta zona cu anomalia, dupa ce fluxul de sange a incetat, in timp ce un RMN nu poate detecta un accident vascular cerebral pana la sase ore dupa ce a inceput. Din nou, acest lucru nu este un test de prima linie, in evaluarea unui pacient de accident vascular cerebral, atunci cand timpul este esential.
Tomografia computerizata cu angiografia: o substanta de contrast care este injectata intr-o vena a bratului, ofera imagini ale vaselor de sange din creier ce pot oferi informatii cu privire la anevrisme sau malformatii arterio-venoase. Mai mult decat atat, pot fi evaluate si alte anomalii ale fluxului sanguin cerebral.
In cazul imaginilor CT si RMN, de multe ori este nevoie de un medic radiolog pentru a interpreta rezultatele lor.
Angiografia conventionala: O angiografie este un alt test care este folosit uneori pentru a vizualiza vasele de sange. Un tub lung cateter se introduce intr-o artera in zona inghinala sau brat si in arterele creierului. Este injectat colorant in timp ce se fac razele X si se pot obtine informatii cu privire la fluxul de sange in creier.
Ecografie Doppler: O ecografie Doppler este un test non-invaziv, care foloseste undele sonore pentru a cauta ingustarea sau stenoza si scaderea fluxului de sange in arterele carotide (arterele majore in partea din fata a gatului, care alimenteaza cu sange creierul).
Teste de inima: Anumite teste pentru evaluarea functiei cardiace sunt adesea efectuate la pacientii cu accident vascular cerebral pentru a cauta sursa emboliei. Electrocardiogramele (EKG sau ECG), pot fi utilizate pentru a detecta un ritm cardiac anormal ca fibrilatie atriala, care sunt asociate cu accidentele vasculare cerebrale embolice.
Testele de sange: In situatie acuta, atunci cand pacientul este in mijlocul unui accident vascular cerebral, sunt efectuate teste de sange pentru a verifica anemia, functiile renale si hepatice, anomalii electrolitice si functia de coagulare a sangelui.
In alte situatii, atunci cand timpul nu este esential, se pot face teste similare de sange. In plus, testul de screening pentru inflamatii poate fi considerat, inclusiv o VSH (viteza de sedimentare a hematiilor) si CRP (proteina C reactiva). Acestea sunt teste care nu sunt specifice dar care pot da sens medicatiei.

sus

Care este tratamentul pentru un accident vascular cerebral?

Tesutul activator de plasminogen (TPA)
Exista posibilitatea de a folosi alteplaza (TPA), ca un medicament cu scopul de a dizolva cheagul de sange care provoaca un accident vascular cerebral. Exista o posibilitatea mica de a utiliza acest medicament. Cu cat este administrat mai devreme, cu atat rezultatul este mai bun.
Orientarile actuale recomanda ca, daca este folosit, TPA trebuie sa fie administrat in termen de 4, 1/2 ore de la debutul simptomelor. Pentru pacientii care se trezesc din somn, cu simptome de accident vascular cerebral, se calculeaza ora din momentul in care pacientul a fost vazut ultima data intr-o stare normala.
TPA este injectat intr-o vena a bratului, dar, intervalul de timp pentru utilizarea sa poate fi extins la sase ore in cazul in care este picurat direct in vasul de sange care este blocat, operatiune efectuata de un radiolog. Nu toate spitalele au acces la aceasta tehnologie.
TPA poate inversa simptomele de accident vascular cerebral la mai mult de o treime din pacienti, dar poate provoca, de asemenea, sangerare la 6% din pacienti, cu potential de a face accident vascular cerebral mai rau.
Heparina si aspirina
Medicamente pentru a subtia sangele (anticoagulante, de exemplu, heparina) sunt, de asemenea, uneori, utilizate in tratarea pacientilor cu accident vascular cerebral, in speranta de a imbunatati recuperarea pacientului. Este clar, insa, daca utilizarea de anticoagulante imbunatateste rezultatul unui accident vascular cerebral curent sau pur si simplu ajuta la prevenirea accidentelor vasculare cerebrale ulterioare (a se vedea mai jos). La anumiti pacienti, aspirina data dupa debutul unui accident vascular cerebral are un efect mic, dar masurabil in recuperare.
Gestionarea altor probleme medicale
Tensiunea arteriala va fi strict controlata folosind de multe ori medicamente intravenoase pentru a preveni simptomele de accident vascular cerebral. Acest lucru este valabil daca accidentul vascular cerebral este ischemic sau hemoragic.
Este oferit de multe ori oxigen suplimentar.
La pacientii cu diabet zaharat, nivelul de zahar din sange (glucoza) este ridicat de multe ori dupa un accident vascular cerebral. Controlul nivelului de glucoza la acesti pacienti poate reduce dimensiunea unui accident vascular cerebral.
Reabilitare
Cand un pacient nu mai este bolnav acut, dupa un accident vascular cerebral, personalul medical se concentreaza pe maximizarea abilitatilor fizice functionale. Acest lucru se face cel mai adesea intr-un spital sau intr-o zona speciala a unui spital general.
Procesul de reabilitare poate include unele sau toate metodele urmatoarele:

• 1. Terapia de vorbire pentru a reinvata;
• 2. terapia ocupationala ca sa-si recapete dexteritatea;
• 3. terapie fizica pentru a imbunatati rezistenta si mersul pe jos, si

In functie de severitatea accidentului vascular cerebral, unii pacienti sunt transferati dupa stabilirea problemei intr-un spital de specialitate, sa fie monitorizati si sa continue terapia fizica si ocupationala.
De multe ori, furnizorii de servicii medicale la domiciliu pot evalua situatia acasa si pot face recomandari pentru a facilita tranzitia de acasa. Din pacate, unii pacienti cu accident vascular cerebral au astfel de nevoi semnificative precum alaptarea, care nu pot fi indeplinite de catre rude si prieteni.

sus

Ce complicatii pot aparea dupa un accident vascular cerebral?

Un accident vascular cerebral poate deveni mai rau, in ciuda unei vizite la spital si un tratament medical adecvat. Progresia de simptome pot fi cauza de edem cerebral sau sangerare in tesutul cerebral.
Nu este neobisnuit pentru un accident vascular cerebral sa apara si un atac de cord in acelasi timp sau in imediata apropiere.
In timpul bolii acute, inghitirea poate fi afectata. Slabiciune care afecteaza bratul, piciorul, si partea laterala a fetei poate avea impact, de asemenea, muschii de inghitire. Deoarece un accident vascular cerebral de multe ori duce la imobilitate, se pot dezvolta cheaguri de sange intr-o vena picior (tromboza venoasa profunda). Acest lucru reprezinta un risc pentru ca cheagul sa calatoreasca in sus si sa se stabileasca in plamani – o situatie ce pune viata in pericol (embolie pulmonara). Exista un numar de moduri in care medicul poate ajuta la prevenirea acestor cheaguri. Imobilitatea prelungita poate duce, de asemenea, la escare (o defalcare a pielii, numite ulcere de decubit), care pot fi prevenite prin repozitionarea frecventa a pacientului de catre asistenta medicala.
Pacientii cu accident vascular cerebral au de multe ori unele probleme cu depresia, ca parte a procesului de recuperare, care trebuie sa fie recunoscuta si tratata.
Prognosticul in urma unui accident vascular cerebral este legat de severitatea accidentului vascular cerebral si de cat de mult din creier a fost deteriorat. Unii pacienti au reveni la o stare aproape normala, cu stangacia minima sau cu defecte de vorbire. Multi pacienti cu accident vascular cerebral au ramas cu probleme permanente, cum ar fi hemiplegie (slabiciune pe o parte a corpului), afazie (dificultatea sau incapacitatea de a vorbi), sau de incontinenta intestinului si/sau a vezicii urinare. Un numar semnificativ de persoane devin inconstiente si mor in urma unui accident vascular cerebral major.

sus

Ce se poate face pentru a preveni un accident vascular cerebral?

Tensiunea arteriala: posibilitatea de a suferi un accident vascular cerebral poate fi semnificativ redus prin controlul factorilor de risc. Factorul de risc cel mai important pentru un accident vascular cerebral este tensiunea arteriala ridicata. Cand presiunea sangelui unei persoane este persistent prea mare, aproximativ mai mare de 130/85, riscul de accident vascular cerebral creste proportional cu gradul in care tensiunea arteriala este ridicata. Gestionarea tensiunii arteriale in limite normale scade riscul unui accident vascular cerebral.
Fumatul: un factor important de risc pentru accidentul vascular cerebral este fumatul. Produsele chimice din tigari sunt asociate cu dezvoltarea aterosclerozei sau ingustarea arterelor din organism. Acest lucru poate implica ingustarea arterelor carotide mari, precum si arterele mai mici din creier. Fumatul este, de asemenea, un factor major de risc in bolile de inima si afectiunile arterelor.
Diabet: Diabetul face ca vasele mici sa se inchida prematur. Atunci cand aceste vase de sange apropiate in creier, pot aparea mici (lacunare) accidente vasculare cerebrale. Un bun control al glicemiei este important in reducerea riscului de accident vascular cerebral la persoanele cu diabet zaharat.
Nivelul ridicat de colesterol: colesterolul crescut si/sau trigliceridele din sange sunt factori de risc pentru un accident vascular cerebral din cauza blocarii vaselor de sange (ateroscleroza), si a formarii placii. O dieta sanatoasa si medicamentele pot ajuta la normalizarea nivelului ridicat de colesterol din sange.

sus

Accidentul vascular cerebral Pe scurt

• Accidentul vascular cerebral este moartea subita a celulelor creierului din cauza lipsei de oxigen.
• Accidentul vascular cerebral este cauzat de blocarea fluxului de sange sau de ruptura unei artere a creierului.
• Furnicaturile bruste, slabiciunea, sau paralizia pe o parte a corpului sau dificultatea de echilibru, vorbire, inghitire sau de viziune pot fi un simptom al unui accident vascular cerebral.
• Orice persoana suspectata de a avea un accident vascular cerebral sau AIT ar trebui sa mearga urgent la medic.
• Prevenirea accidentului vascular cerebral implica factori de minimizare a riscului, cum ar fi controlul tensiunii arteriale, controlul colesterolului, abuzul de tutun si diabetul.

Pentru mai multe informatii, va rugam sa vorbiti cu doctorul dumneavoastra. Daca credeti ca problema dumneavoastra este serioasa, sunati imediat.

sus

Depresia postpartum

• Depresia postpartum (PPD) este cea mai comuna problema asociata nasterii copilului.
• PPD este caracterizata ca fiind o depresie prin care trece o femeie in termen de patru saptamani de la nastere.
• PPD poate afecta si mai mult de 10% din proaspetii tatici.
• Factorii biologice, psihologici, sociali joaca un rol important in predispunerea femeile de a dezvolta depresia postpartum.
• Nu exista nici un test care indica faptul ca cineva sufera PPD.
• Optiunile de tratament pentru PPD includ grupuri de suport, psihoterapie si/sau medicamente. O atentie deosebita este luata in considerare atunci cand discutam de medicamente pentru depresie, avand in vedere potentialele riscuri ale expunerii unui copil la medicamente prin intermediul alaptarii.
• Femeile care au suferit de depresie postpartum sunt mult mai susceptibile de a suferi iar de depresie in viitor. Copiii cu mama sau tata cu PPD au un risc crescut pentru probleme emotionale.
• Interventia medicala intensiva poate ajuta la prevenirea si dezvoltarea depresiei postpartum.

sus

Ce este depresia postpartum? Exista mai multe tipuri de depresie?

Depresia postpartum este cea mai comuna problema asociata cu nasterea copilului. Aceasta boala se caracterizeaza printr-o depresie suferita de femeii in termen de patru saptamani de la nastere, care afecteaza aproximativ 13% dintre femeile lauze. Depresia postpartum este numita, de asemenea, depresie majora cu debut postpartum. Gandirea deliranta dupa nastere, numita psihoza postpartum, afecteaza aproximativ una la o mie de femei.
Depresia postpartum nu este o boala exclusiv pentru femei. Ambii parinti o pot experimenta, de asemenea. De fapt, aceasta poate afecta cam 10% din proaspetii tatici. Ca si in cazul femeilor, simptomele la barbati pot duce la dificultati de ingrijire pentru ei si pentru copiii lor.
Din pacate, pana la 50% din persoanele cu depresie postpartum sau psihoza postpartum nu sunt detectate. Asta poate duce la rezultate devastatoare pentru pacient si familie.

sus

Care sunt cauzele si factorii de risc pentru depresia postpartum?

Similar cu multe alte afectiuni de sanatate mintala, nu se considera ca fiind o vulnerabilitate genetica sa dezvolti depresie postpartum. Schimbarile rapide in nivelurile de hormoni de reproducere, care apar dupa nastere, sunt considerate a fi factorii biologici ce stau la baza dezvoltarii depresiei postpartum. Interesant, oamenii sunt, de asemenea, cunoscuti pentru a experimenta schimbari intr-o serie de hormoni in timpul perioadei postpartum, care poate contribui la dezvoltarea de PPD. De asemenea, stresul inerent produs de ingrijirea unui nou-nascut este un factor considerabil.
Alti factori de risc pentru dezvoltarea depresie postpartum includ probleme de mariaj, stima de sine scazuta, si o lipsa de suport social, inainte si dupa nasterea copilului.

sus

Care sunt simptomele si semnele depresiei postpartum?

Simptomele depresiei postpartum incep in termen de patru saptamani dupa ce se naste copilul si includ urmatoarele:

• Sentimente de tristete severa, goliciune, amorteala emotionala, sau plans frecvent
• Sentimente de iritabilitate sau furie
• Tendinta de retragere de la relatiile cu familia, prietenii, sau de la activitati care de obicei erau placute pentru bolnavul PPD
• Oboseala constanta, probleme de somn, mancatul excesiv, sau pierderea poftei de mancare
• Un puternic sentiment de esec sau de inadecvare
• Preocupare intensa si anxietate cu privire la copil sau o lipsa de interes pentru copil
• Ganduri de sinucidere sau teama de a dauna copilului

Psihoza postpartum apare mult mai rar si este considerata a fi o forma severa de depresie postpartum. Simptomele de tulburare includ urmatoarele:

• Iluzii (convingeri false)
• Halucinatii (de exemplu, auzi voci sau vezi lucruri care nu sunt reale)
• Ganduri de auto-vatamare a copilului
• Simptome depresive severe

sus

Cum este diagnosticata depresia postpartum?

Nu exista nici un test care indica faptul ca cineva are PPD. Prin urmare, cadrele medicale diagnosticheaza aceasta tulburare prin colectarea informatiilor medicale complete, de le familie, de istorie a sanatatii mintale. Alte investigatii pot include si orientarea sexuala, cultura, religia, etnia si statutul socio-economic. Examen medical include, de obicei, teste de laborator pentru a evalua starea generala de sanatate a persoanei si diferite teste individuale de sanatate mintala.
Depresia postpartum trebuie sa fie diferentiata de depresia “baby blues”, care tinde sa apara la cele mai multe proaspete mamici. Simptomele depresiei baby blue sunt plansul, senzatia de tristete, iritabilitatea, anxietatea si confuzia. In contrast cu simptomele de PPD, simptomele de baby blues au tendinta sa apara din a patra zi dupa nastere, si se rezolva in cateva zile.
Psihoza postpartum este o urgenta psihiatrica, care necesita o interventie imediata, din cauza pericolului, bolnavul si-ar putea ucide copilul sau s-ar putea sinucide. Psihoza postpartum, de obicei, incepe in primele doua saptamani dupa nastere. Simptomele au tendinta de a implica gandirea extrem de dezorganizata, comportament bizar, halucinatii neobisnuite si iluzii. Psihoza postpartum este adesea un simptom de tulburare bipolara, de asemenea, numita si depresie maniacala.

sus

Care sunt tratamentele pentru depresia postpartum?

Programe educationale si grupuri de sprijin
Tratamentul depresiei postpartum la barbati si femei este similar. Ambii, mame si tati, cu aceasta afectiune au beneficiaza de o educatie si de un sprijin din partea altor parinti cu experienta.
Psihoterapii
Psihoterapia presupune lucrul cu un terapeut antrenat sa descopere moduri de a rezolva probleme si a face fata, cu toate formele de depresie, inclusiv depresia postpartum. Aceasta poate fi o interventie puternica, producand schimbari pozitive chiar si biochimice ale creierului. Acest lucru este deosebit de important ca o alternativa la tratamentul medicamentos in timp ce femeile alapteaza. In general, aceste terapii dureaza saptamani sau luni. Psihoterapia mai intensa poate fi necesara atunci cand vorbim de tratarea unei depresii foarte severe sau a altor simptome psihiatrice.
Terapia interpersonala (IPT): Acest lucru ajuta la atenuarea simptomelor depresive si ajuta persoana cu PPD sa faca fata in relatiile sociale si interpersonale. IPT are doua strategii pentru atingerea acestor obiective.

• Prima este educatia despre cauza depresiei. Terapeutul va sublinia faptul ca depresia este o boala comuna si ca majoritatea oamenilor se pot astepta sa se simta mai bine cu tratamentul.
• Al doilea este definirea problemelor specifice (cum ar fi presiunile de ingrijire a copilului sau conflicte interpersonale). Dupa ce problemele sunt definite, terapeutul este capabil sa ajute la stabilirea obiectivelor realiste pentru rezolvarea acestor probleme. Impreuna, pacientul si terapeutul lui vor folosi diverse tehnici de tratare pentru a atinge aceste obiective.

Terapia cognitiv comportamentala (CBT): Acest lucru ajuta la atenuarea depresiei si la reducerea probabilitatii de recidiva, ajutand bolnavul de PPD sa-si schimbe modul de gandire. In CBT, terapeutul foloseste trei tehnici pentru a realiza aceste obiective.

• Componenta didactica: Aceasta faza ajuta la crearea asteptarilor pozitive pentru terapie si la promovarea cooperarii.
• Componenta cognitiva: Acest lucru ajuta la identificarea gandurilor si ipotezelor care influenteaza comportamentele, in special cele care pot predispune persoana la depresie.
• Componenta de comportament: Acest comportament incearca diferite strategii pentru a face fata problemelor

sus

Medicamente

Terapia cu medicamente pentru depresia postpartum, de obicei, implica utilizarea de medicamente antidepresive. Cele mai mari tipuri de medicamente antidepresive sunt inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei (SSRI), triciclice antidepresive (ATC), inhibitori ai monoaminooxidazei (IMAO), precum si antidepresivele atipice. Medicamente ISRS afecteaza nivelul de serotonina din creier. Pentru multi medici, aceste medicamente sunt prima alegere, din cauza nivelului ridicat de eficacitate si siguranta generala a acestui grup de medicamente. Iata aici cateva exemple de antidepresive.

• Fluoxetina (Prozac)
• Sertralina (Zoloft)
• Paroxetina (Paxil)
• Fluvoxamina (Luvox)
• Citalopram (Celexa)
• Escitalopram (Lexapro)

Medicamente antidepresive atipice diferite, utilizate in mod obisnuit in SSRI.

• Bupropion (Wellbutrin)
• Mirtazapina (Remeron)
• Nefazodona (Serzone)
• Trazodona (Desyrel)
• Venlafaxina (Effexor)
• Duloxetina (Cymbalta)
• XYZ (Pristiq)

ATC sunt uneori prescrise in cazurile severe de depresie. Aceste medicamente afecteaza o serie de substante chimice din creier (neurotransmitatori), in special epinefrina si norepinefrina (numita, de asemenea, adrenalina si noradrenalina). Exemplele includ

• amitriptilina (Elavil),
• clomipramina (Anafranil),
• desipramina (Norpramin),
• doxepin (Adapin),
• imipramina (Tofranil),
• nortriptilina (Pamelor).

Aproximativ doua treimi din persoanele care iau medicamente antidepresive se simt mai bine. Acest lucru poate dura de la una la sase saptamani de tratament, pana incepi sa te simti mai bine. Este, prin urmare, important sa nu se renunte la medicamente, deoarece beneficiile nu sunt resimtite imediat. Din cauza unor interactiuni cu unele medicamente antidepresive si alimente specifice, IMAO nu pot fi luate cu multe alte tipuri de medicamente, si unele tipuri de alimente care sunt bogate in tiramina (cum ar fi branzeturi, vinuri de varsta, si carne conservata), trebuie sa fie evitate. Exemple de IMAO includ phenelzine (Nardil) si tranylcypromine (Parnate). Medicamentele neuroleptice atipice sunt adesea prescrise in plus. Exemple de neuroleptice atipice sunt:

• aripiprazol (ABILIFY),
• olanzapina (Zyprexa),
• paliperidona (Invega),
• quetiapine (Seroquel),
• risperidona (Risperdal),
• ziprasidona (Geodon),
• asenapine (Saphris),
• iloperidone (Fanapt).

sus

Care este prognoza de depresie postpartum?

Femeile care au suferit de depresie postpartum sunt mult mai susceptibile de a avea depresie din nou candva, in viitor. Copiii cu mame cu PPD risca probleme emotionale, ca urmarea relatiilor problematice cu mama lor.

sus

Poate fi prevenita depresia postpartum?

Interventia medicala intensiva, in forma de vizite realizate de catre o asistenta medicala poate ajuta la prevenirea dezvoltarii depresiei postpartum.

sus

Ce este anorexia?

Anorexia nervoasa, denumita pur si simplu ca anorexie, este un tip de tulburare de alimentatie. Mai important, aceasta este, de asemenea, o tulburare psihologica. Anorexia este o boala care trece dincolo de ingrijorarea cu privire la obezitate sau de diete. O persoana cu anorexie incepe adesea sa tina diete pentru a pierde in greutate. In timp, pierderea in greutate devine un semn de maiestrie si de control, in timp, ajungand o obsesie si, in acest fel, fiind similara cu o dependenta.

sus

Cine are un risc crescut pentru anorexie nervoasa?

Aproximativ 95% dintre persoanele afectate de anorexie sunt de sex feminin, cel mai adesea fetele adolescente, si barbatii pot dezvolta aceasta tulburare, de asemenea. In timp ce anorexia incepe de obicei sa se manifeste in timpul adolescentei, ea este, de asemenea, observata si la copii sau adulti. In SUA si in alte tari cu statut economic ridicat, se estimeaza ca aproximativ unul din fiecare 100 de fete adolescente sufera de aceasta tulburare. Caucazienii sunt mai frecvent afectati decat alti oameni, din alte medii rasiale, de anorexie. Potrivit Institutului National de Sanatate Mintala (NIMH), statisticile legate de aceasta tulburare numara ca procent estimat 0,5% -3,7% din femei vor suferi de aceasta tulburare, la un moment dat in viata. Aproximativ 0,3% dintre barbati pot dezvolta anorexie in timpul vietii lor.
Multi experti considera ca persoanele pentru care greutatea este o cerinta profesionala (cum ar fi sportivii, modelele, dansatorii, actorei), sunt supusi la un risc de tulburari de alimentatie, cum ar fi anorexia nervosa. Profesionistii din domeniul sanatatii sunt de obicei incurajati sa prezinte faptele cu privire la pericolele de anorexie prin educatia pacientilor lor si a publicului general, ca un mijloc de a preveni acest lucru si alte tulburari de alimentatie.

sus

Care sunt cauzele anorexiei nervoase?

In acest moment, nu a fost determinata nicio cauza. Cu toate acestea, cercetarile in domeniile medicale si psihologice continua sa exploreze posibile cauze.
Studiile sugereaza ca genetica (mostenite) poate juca un rol mai important in determinarea sensibilitatii unei persoane la anorexie. Cercetatorii incearca sa identifice gena sau genele speciale, care ar putea afecta tendinta unei persoane de a dezvolta aceasta tulburare.
Alte dovezi au identificat o disfunctie in partea creierului, hipotalamusul (care regleaza anumite procese metabolice), contribuind la dezvoltarea de anorexie.
Problemele de alimentatie ale unui copil, o istorie generala, si simptomele depresive ale mamei tind sa fie factori de risc pentru dezvoltarea anorexiei. Alte caracteristici personale, care pot predispune un individ la dezvoltarea de anorexie includ un nivel ridicat de sentimente negative si perfectionismul. Pentru multe persoane cu anorexie, ciclul distructiv incepe cu presiunea de a fi subtire si atractiv. Persoanele care sufera de orice tulburare de alimentatie sunt mai susceptibile de a fi fost victimele unui abuz in copilarie.
In timp ce unii profesionisti sunt de parere ca neintelegerile din familie si cererile ridicate de la parinti pot supune o persoana la riscul de a dezvolta aceasta afectiune, dovezile tot mai mari fata de ideea ca mediul familial provoca anorexie au fost montate intr-o asemenea masura incat psihologii si organizatiile nu mai atribuie aceasta teorie.

sus

Cum este diagnosticata anorexia nervoasa?

Anorexia nervoasa poate fi o tulburare dificil de diagnosticat, deoarece persoanele cu anorexie incearca sa ascunda aceasta tulburare. Negarea si secretul insotesc frecvent aceasta afectiune. Este neobisnuit pentru un individ cu anorexie sa apeleze la ajutor profesionist, deoarece persoana nu accepta faptul ca are o problema. In multe cazuri, diagnosticul real nu se face pana ce nu se dezvolta complicatii medicale. Pacientul este, de multe ori, dus la medic de catre membrii familie abia dupa ce se observa pierderea in greutate. Este necesar sa se obtina informatii de la parinti, sot, sau alti membri de familie, in scopul de a evalua gradul de pierdere in greutate si gradul de tulburare.
Semnele care avertizeaza dezvoltarea anorexiei sau o alta tulburare alimentara includ interesul excesiv pentru slabit. Exista o varietate de site-uri web, care incearca sa inspire tinerele de la personalitati in modeling, extrem de slabe, de la fotografii cu celebritati extrem de subtiri.

Exista patru criterii de baza pentru diagnosticul de anorexie nervoasa:
1. Refuzul de a mentine greutatea corporala la o greutate normala pentru varsta si inaltime.
2. O frica intensa fata de castigul in greutate chiar daca persoana este subponderala.
3. Auto-perceptia faptului ca sunt mult mai grasi decat in realitate si minimizarea pierderii in greutate fata de realitate.
4. La femeile care au deja ciclu menstrual lipsa de cel putin trei perioade consecutive (amenoree), sau ale caror perioaderi menstruale apar numai dupa ce un hormon este administrat.

DSM-IV-TR identifica in continuare doua subtipuri de anorexie nervoasa. Cheful de mancare de tip epurare, persoana mananca foarte mult si apoi isi provoaca varsaturi sau abuzeaza de laxative, diuretice sau clisme in timpul episodului actual de anorexie.

sus

Care sunt simptomele si semnele anorexiei (psihologice si comportamentale)?

Anorexia poate avea efecte periculoase, psihologice si comportamentale, cu privire la toate aspectele vietii unui individ si poate afecta si alti membri ai familiei, de asemenea.

• Un individ poate deveni subponderal, ceea ce poate duce la depresie si retragerea sociala.
• Poate deveni iritabil si usor de suparat si are dificultati in interactiunile cu ceilalti.
• Somnul poate deveni perturbat si poate duce la oboseala in timpul zilei.
• Atentia si concentrarea pot scadea.
• Cele mai multe persoane cu anorexie devin obsedate de mancare. Acestia pot colecta retete, alimente taiate in bucati mici sau de produse alimentare tezaur. In plus, ele pot prezenta si alte obsesii/sau compulsiile legate de forma produselor alimentare, greutate sau organism, care indeplinesc criteriile de diagnostic pentru o tulburare obsesiv-compulsiva.
• Alte probleme psihiatrice sunt, de asemenea, frecvente la persoanele cu anorexie nervoasa, inclusiv afectiva (starea de spirit), tulburarile de anxietate, tulburarile de personalitate.
• In general, persoanele cu anorexie sunt conforme in orice alt aspect al vietii lor, cu exceptia relatia lor cu produsele alimentare. Ei sunt dornici sa depuna eforturi pentru perfectiune. Ei au, de obicei, performante la scoala si pot avea o varietate de activitati. Familiile de anorexici adesea par a fi “perfecte”. Aparitiile fizice sunt importante pentru suferinzii de anorexie.
• Multe dintre persoanele cu anorexie, au avut la un moment dat in viata lor, dependenta de alcool, droguri sau jocuri de noroc. Constrangerile care implica sexul, activitatile casnice, cumparaturile nu sunt mai putin frecvente.
• Simptomele de anorexie la barbati au tendinta de a produce, si alte probleme psihologice. Barbatii cu anorexie, de asemenea, tind sa fie mult mai susceptibili de a avea o imagine distorsionata a corpului.
• Comparativ cu simptomele barbatilor, simptomele de anorexie la femei tind sa includa cel mai frecvent o nemultumire generala la corpul lor si, eventual, o dorinta puternica de a fi subtiri.

Datorita cresterii si dezvoltarii inerente in timpul copilariei si adolescentei, semnele si simptomele de anorexie la copii si adolescenti pot include o incetinire a cresterii naturale in inaltime sau o crestere inceata in dezvoltarea functiilor corpului.
Toate aceste caracteristici pot afecta in mod negativ activitatile de zi cu zi. Pot conduce catre un interes diminuat fata de activitatile preferate anterior. Unele persoane au, de asemenea, simptome care indeplinesc criteriile de diagnostic pentru o tulburare depresiva majora.

sus

Care sunt simptomele si semnele anorexiei?

Cele mai multe dintre complicatiile medicale de anorexie nervoasa rezulta din infometare.

• Inima si sistemul circulator: Desi nu pun in pericol viata, un ritm cardiac anormal de lent (bradicardie), si neobisnuit de tensiune arteriala scazuta (hipotensiune arteriala) sunt manifestari frecvente de foame si sunt de obicei asociate cu anorexia. Mai importante sunt tulburarile ritmului cardiac (aritmia). O reducere a capacitatii inimii este asociata cu pierderea in greutate severa si cu foamea.
• Complicatiile gastro-intestinale sunt, de asemenea, asociate cu anorexia. Constipatia si durerile abdominale sunt cele mai comune simptome. Rata la care produsele alimentare sunt absorbite in organism este incetinita. Foamea si excesul de laxative pot perturba serios functiile normale ale organismului implicate in procesul de eliminare. In timp ce functia hepatica este normala, exista dovezi ca unele persoane cu anorexie dezvolta modificari ale nivelului enzimelor si deteriorari generale la nivelul ficatului.
• Sistemul glandular (endocrin), in organism este profund afectat de anorexie. Procesele complexe fizice si chimice implicate in mentinerea in viata pot fi perturbate, cu consecinte grave. Tulburarile ciclului menstrual sunt frecvente, si afecteaza aproximativ 90% din adolescentele cu anorexie. Perioadele menstruale revin de obicei, cu cresterea in greutate si un tratament de succes. Dezechilibrele hormonale sunt gasite la barbatii care sufera de anorexie. Cand anorexia apare la o persoana care are, de asemenea, diabet zaharat (o tendinta spre un nivel foarte ridicat de zahar din sange), riscul de deces este mai mare decat la persoanele care au fie anorexie cu diabet zaharat, fie doar diabet zaharat.
• Functia rinichilor (insuficienta renala) poate aparea normala. Cu toate acestea, exista modificari semnificative ale functiei renale la multe persoane cu anorexie. Diabetul insipid, caracterizat prin urinare excesiva si sete extrema, a fost, de asemenea, regasit in anorexie.
• Pierderea densitatii osoase (osteopenie sau subtierea oaselor) este o complicatie semnificativa provocata de anorexie, deoarece femeile achizitiona 40-60% din masa lor osoasa in timpul adolescentei. Studiile au aratat ca pierderea de masa osoasa se poate produce destul de rapid la fetele cu anorexie. In timp ce unele studii au aratat ca densitatea osoasa poate fi restabilita in cazul in care imbunatateste starea generala de sanatate si anorexia este tratata cu succes, alte studii sugereaza faptul ca poate xista un risc crescut de fracturi mai tarziu in viata.
• Anorexicii care folosesc o cantitate mare de laxative sau care folosesc frecvent voma sunt in pericol de dezechilibru electrolit, care poate avea consecinte care pun in pericol viata.
• Anemia este frecvent intalnite la pacientii anorexici. In plus, pentru a avea mai putine celule rosii in sange, persoanele cu anorexie tind sa aiba un numar mai mic de celule albe in sange, care joaca un rol important in protejarea organismului la infectii in curs de dezvoltare. Imunitatea suprimata si un risc ridicat de infectare sunt suspectate, dar nu este un punct de vedere clinic dovedit.
• Contrar a ceea ce ar putea fi de asteptat, anorexia nervoasa este asociata cu un total ridicat de colesterol.
• Simptomele fizice, altele decat pierderea evidenta de greutate, pot fi intalnite. Anorexia poate provoca piele uscata, solzoasa, care are o tenta galbena. Poate creste un puf fin pe fata, spate, brate si picioare. In ciuda acestei cresteri a parului nou, pierderea parului de pe cap nu este mai putin frecvent. Unghiile pot deveni fragile. Varsaturile frecvente pot eroda smaltul dentar si, eventual, pot duce la pierderea dintilor.

sus

Care este tratamentul pentru anorexie?

Anorexia poate fi tratata intr-un mod ambulator sau prin spitalizare. Pentru un individ cu pierderi severe in greutate, care a afectat functia organelor, tratamentul in spital trebuie sa se concentreze initial pe corectie de malnutritie si hranirea intravenoasa sau prin tub de alimentare. Un castig de la 1 la 3 kg pe saptamana este un obiectiv realizabil si in conditii de siguranta atunci cand malnutritia trebuie corectata. Uneori, cresterea in greutate este realizata folosind programe pentru a manca, pentru activitate fizicascazuta, si pentru activitate sociala crescuta, fie pe baza bolnavului sau in ambulatoriu.
Tratamentul general de anorexie, cu toate acestea, trebuie sa se concentreze mai mult pe cresterea in greutate. Exista o varietate de abordari de tratament care depind de resursele disponibile pentru pacient. Din cauza restrictiilor de asigurare, multi pacienti constata ca o spitalizare scurta, urmata de un program de tratament este o alternativa eficienta la programele lungi. Cele mai multe persoane, cu toate acestea, solicita initial tratamentul ambulatoriu care implica psihicul, precum si interventia medicala.
Diferite tipuri de terapie psihologica au fost folosite pentru a trata persoanele cu anorexie. Terapia individuala, terapia de comportament cognitiv, terapia de grup si terapia de familie au fost toate de succes in tratamentul pentru anorexie. La adolescenti, cercetarea arata ca modelul Maudsley de terapie de familie poate fi deosebit de eficace in tratarea acestei tulburari.
Orice abordare de tratament adecvata abordeaza problemele pe baza de control, perfectionismul si auto-perceptia. Dinamica familiei este explorata. Educatia nutritionala ofera o alternativa sanatoasa la managementul de greutate pentru pacient. Consilierea de grup sau grupurile de suport pot ajuta individul in procesul de recuperare. Scopul final al tratamentului ar trebui sa fie pentru individ de a se accepta si de a duce o viata sanatoasa fizic si emotional.
Olanzapina (Zyprexa, Zydis), risperidona (Risperdal, si quetiapina (Seroquel) sunt medicamente care utilizate ca stabilizatori ai starii de spirit si pentru a trata schizofrenia, care pot fi utile in tratarea anorexiei. Aceste medicamente pot ajuta, de asemenea, cresterea in greutate si gestionarea unor simptome emotionale, cum ar fi anxietatea si depresia care pot insoti anorexia. Medicamentele antidepresive s-au dovedit a fi de ajutor in mentinerea greutatii, dupa ce greutatea a fost dobandita, apar si efectele benefice asupra simptomelor starii de spirit si de anxietate.

sus

Care este prognoza (rezultatul) de anorexie nervoasa?

Anorexia este una dintre afectiunile de psihiatrie, care au cea mai ridicata rata de mortalitate, cu o valoare estimata de 6% din victimele anorexiei mor din cauza complicatiilor. Cele mai frecvente cauze de deces la persoanele cu anorexie sunt complicatiile medicale de stare, inclusiv stopul cardiac si dezechilibrele electrolitice. Sinuciderea este, de asemenea, o cauza de deces la persoanele cu anorexie. In absenta unei tulburari de personalitate coexistente, persoanele mai tinere cu anorexie au tendinta de a se face mai bine in timp, decat omologii lor mai in varsta.
Diagnosticul si tratamentul precoce pot imbunatati prognosticul general intr-un individ cu anorexie. In ciuda celor mai multe medicamente psihiatrice cu efect mic asupra simptomelor care sunt specifice pentru anorexie, ameliorarea simptomelor asociate (de exemplu, anxietatea si depresia) pot avea un efect puternic, pozitiv cu privire la imbunatatirea persoanelor cu anorexie. Cu tratament adecvat, aproximativ jumatate din cei afectati se vor recupera complet. Unele persoane au un model de fluctuant de crestere in greutate, urmata de o recidiva, in timp ce altii experimenteaza un curs progresiv de deteriorare a bolii multi ani.
Ca si in multe alte vicii, este nevoie de un efort zi de zi, pentru a controla nevoia de a recidiva. Multe persoane vor necesita tratament in curs de desfasurare pentru anorexie pe parcursul mai multor ani, iar unele pot necesita tratament pe toata durata lor de viata. Factorii care par a prezice cazurile mai dificil de recuperat de la anorexie includ starile de voma si alte comportamente de purjare, bulimia nervoasa si simptomele de tulburare de personalitate.

sus

Anorexia nervoasa Pe scurt

• Anorexia nervoasa este o tulburare de alimentatie si, mai important, o tulburare psihologica.
• Cauza nu a fost stabilita definitiv, dar problemele de stima de sine si imaginea de sine, de presiunile sociale, precum si factorii genetici pot juca un rol esential.
• Anorexia afecteaza femeile mult mai des decat barbatii si este intalnita cel mai frecvent la adolescente.
• Anorexia tinde sa afecteze clasele de mijloc si clasele superioare socio-economice si caucazieni mai mult decat clasele mai putin favorizate sau minoritatile etnice din Statele Unite.
• Tulburarea afecteaza aproximativ 1% din adolescente si aproximativ 0,3% din barbatii in SUA.
• Persoanele cu anorexie au tendinta de a arata comportamente compulsive, pot deveni obsedate de mancare si pot arata de multe ori comportamente compatibile cu alte dependente.
• Barbatii care sufera de anorexie sunt mult mai susceptibili de a avea, de asemenea, alte probleme psihologice; femeile afectate tind sa fie mai perfectioniste si sa mult mai nemultumite cu trupurile lor.
• Copiii si adolescentii cu anorexie risca o incetinire a cresterii si dezvoltarii lor.
• Dietele extreme si pierderea in greutate pot duce la un grad potential fatal de malnutritie.
• Alte posibile consecinte ale anorexiei includ tulburari de ritm ale inimii, anomalii digestive, pierderea densitatii osoase, anemie si dezechilibrele hormonale si de electrolit.
• Avand in vedere prevalenta de negare a simptomelor de catre persoanele cu anorexie, colectarea de informatii de la cei dragi este importanta in diagnosticul si tratamentul afectiunii.
• Cele mai multe medicamente trateaza simptome care sunt asociate cu anorexia.
• Tratamentul anorexiei trebuie sa se concentreze mai mult pe cresterea in greutate si implica de multe ori o combinatie cu un tratament individual, terapie de grup, psihoterapie de familie si consiliere nutritionala.
• Modelul Maudsley de terapie de familie, in care familia participa activ in sprijinirea celor iubiti, este considerata cea mai eficienta metoda de terapie de familie pentru tratarea anorexiei in randul adolescentilor.
• Prognosticul de anorexie este variabil. Unii pacienti au un model fluctuant de crestere in greutate, urmat de o recidiva, sau un curs de deteriorare progresiv timp de multi ani.
• Ca si in multe alte vicii, este nevoie de un efort zilnic pentru a controla nevoia de a recidiva, si tratamentul poate fi necesar pe termen lung.
• Intelegerea cauzelor si tratamentul pentru anorexie ramane centrul de cercetare in curs de desfasurare, in efortul de a imbunatati rezultatele pacientilor cu aceasta tulburare.

sus

Ce este uretra?

Uretra este deschiderea care permite urinei sa paraseasca vezica urinara. La barbati, uretra este o structura subtire, asemenea unui tub, care porneste de la deschiderea de jos a vezicii urinare si traverseaza intreaga lungime a penisului. La femei, este o deschidere mai scurta, intre 2.5 – 4 centimetri (cm) lungime.
Uretra are un sfincter care este in mod normal inchis pentru a mentine urina in interiorul vezicii urinare. Atunci cand vezica se umple cu urina, ambele controale voluntare si involuntare deschid sfincterul uretral, pentru a permite urinii sa iasa.

sus

Ce este strictura uretrala?

Strictura uretrale se refera la orice ingustare a uretrei pentru orice motiv, indiferent daca este sau nu un impact in vezica urinara.
Orice inflamatie a uretrei poate duce la cicatrici, care apoi pot duce la o strictura sau o ingustare a uretrei. Traumatismele, infectiile, tumorile, sau orice alta cauza de cicatrizare poate duce la ingustarea sau strictura uretrei. Ingustarea mecanica a uretrei, fara formarea de cicatrice (cauzele de dezvoltare sau extindere de prostata) pot provoca, de asemenea, stricturi uretrale.
Stricturile uretrale sunt semnificativ mai frecvente la barbati si baieti, comparativ cu femeile si fetele. Aceasta afectiune este considerata rara la femei.

sus

Care sunt cauzele stricturei uretrala?

Cauze comune:

• Trauma de la un prejudiciu sau de la accidente cu daune la nivelul uretrei sau vezicii urinare (de exemplu, incadrarea pe un cadru de la o bicicleta sau un accident de masina)
• Leziuni sau traumatisme pelvine
• Procedurile anterioare, care implica uretra (catetere urinare, interventii chirurgicale, Cistoscopie)
• Interventii chirurgicale de prostata precedente
• Extindere de prostata
• Cancer al uretrei (rar)
• Infectii ale uretrei (boli cu transmitere sexuala sau BTS, uretrita, gonoreea, clamidia)
• Infectie sau inflamatie de prostata (prostatita)
• Malformatii congenitale ale uretrei care, rareori, poate provoca stricturi uretrale la copii

Potrivit unui studiu, aproximativ o jumatate de cauze de stricturi uretrale sunt cauzate de proceduri medicale si de manipulare a uretrei sau de structurile din apropiere (interventii chirurgicale, introducerii de catetere, etc). In aproximativ o treime din cazuri, nu au fost gasite cauze identificabile.

sus

Care sunt simptomele de strictura uretrala?

Simptomele de strictura uretrala pot varia de la nici un simptom, la toate (asimptomatic), la disconfort usor, pentru a finaliza retentia urinara (incapacitatea de a urina).
Unele dintre simptomele si complicatiile posibile ale stricturii uretrale includ urmatoarele:

• Dificultate de pornire a fluxului de urina
• Urinare dureroasa (disurie)
• Infectii ale tractului urinar (ITU)
• Retentie urinara
• Golirea incompleta a vezicii urinare
• Scaderea fluxului de urina
• Dribling de urina
• Pulverizare sau urina dublu de streaming
• Sange in urina (hematurie)
• Sange in materialul seminal
• Incontinenta urinara
• Dureri pelviene
• Descarcare de gestiune din uretra
• Reducerea ejacularii

sus

Ce tip de medic trateaza obstructie uretrala?

Cel mai frecvent, stricturile uretrale sunt tratate de urologi, care sunt medici cu formare si specializare in sistemul urinar.

sus

Cum este diagnosticata structura uretrala?

Atunci cand istoricul medical, examenul fizic si simptomele sunt sugestive, testele suplimentare de diagnostic pot fi de ajutor in evaluarea ulterioara. Sumarul de urina (UA), cultura de urina, cultura si uretrale pentru boli cu transmitere sexuala (gonoree, clamidia), sunt unele din testele tipice care pot fi comandate in acest cadru. Examinarea de prostata si de screening pentru cancerul de prostata (examen manual si de masurare a antigenului specific prostatic sau PSA) poate fi, de asemenea, efectuata de catre medic.
Deseori, studiile de imagistica si endoscopie sunt necesare pentru a confirma diagnosticul si de a identifica cauza de stricturi uretrale.

sus

Exista teste speciale pentru diagnosticarea stricturilor uretrale?

Iata cateva teste comune de imagistica endoscopice in evaluarea stricturi uretrale:

• Teste cu ultrasunete
• Uretrogram retrogram
• Cistoretrogram anterograd
• Cistoretroscopie

Testele cu ultrasunete sunt una dintre metodele radiologice in evaluarea stricturii uretrale. O sonda cu ultrasunete plasata de-a lungul lungimii penisului (falusul), determina dimensiunea stricturii, gradul de ingustare si lungimea stricturii. Aceasta este o metoda non-invaziva si, de obicei, nu necesita nici o pregatire speciala.
Uretrograma retrograda este un alt test de radiologie pentru a evalua stricturi uretrale. Acest test practic presupune plasarea unui cateter urinar mic in ultima parte a uretrei (cel mai apropiat de varful penisului). Aproximativ 10 cc a unui material de contrast de iod este injectat lent in uretra prin cateter. Apoi, imaginile radiografice sunt luate sub fluoroscopie pentru a evalua orice obstacol sau orice depreciere a fluxului de materiale de contrast, care poate sugera stricturi uretrale. Acest test furnizeaza informatii utile despre locatie, masura, dimensiunea si ingustarea uretrei, precum si forma unor posibile anomalii.
Cistoretrograma anterograda este un test similar, dar se poate face numai daca exista un cateter suprapubic in loc (un cateter urinar plasat in vezica urinara, prin piele, in partea inferioara a abdomenului).
Cistouretroscopia este o evaluare endoscopica in care o camera mica amplasata la varful unui tub subtire este introdusa in uretra pentru vizualizarea directa a lumenului a uretrei. Deschiderea uretrei este curatata si lubrifianta cu geluri anestezice locale si se aplica pentru confort. Apoi, endoscopul este introdus in uretra si vezica urinara. Sunt detectate orice anomalii anatomice sau structurale si o biopsie poate fi obtinuta in acelasi timp, daca este necesar.

sus

Care este tratamentul pentru stricturile uretrale?

Nu exista tratamente reale medicale (medicamente) pentru stricturile uretrale, altele decat cele de controlul simptomelor (de exemplu, medicamente pentru durere si disconfort). Chirurgia ramane singurul tratament pentru persoanele cu simptome necontrolate de ingustare a uretrei.
Chirurgia poate fi recomandata in urmatoarele situatii:

• Probleme grave cu urinare si retentie urinara
• Pietrele la rinichi in vezica urinara
• Infectii recurente ale tractului urinar
• Cresterea reziduala (cantitatea de urina in vezica dupa urinare)
• Nerespectarea de masuri conservatoare pentru controlul simptomelor (durere)

sus

Ce optiuni chirurgicale sunt disponibile pentru stricturile uretrale?

Multe proceduri chirurgicale sunt disponibile pentru tratarea stricturilor uretrale. In functie de cauza si alte aspecte medicale si sociale, poate fi recomandata procedura cea mai adecvata pentru fiecare caz in parte. Procedurile comune cuprind:

• dilatare uretrala,
• uretrostomie,
• uretral stent de plasare,
• reconstructia deschiderii uretrale.

Dilatarea uretrei este o tehnica folosita de obicei pentru tratarea stricturii uretrale. Aceasta procedura se face sub anestezie locala sau generala. Sunt introduse usor tije subtiri, de diametre diferite, in uretra de la varful penisului, cu scopul de a deschide ingustarea uretrei, fara a provoca nici un prejudiciu ca urmare a uretrei. Aceasta procedura poate fi repetata deoarece strictura poate recidiva. Ocazional, pacientilor le sunt date instructiuni de dilatare (tije, gel de lubrifiere, gel anestezic), pentru a efectua dilatarea uretrala la domiciliu.
Uretrostomia este o procedura endoscopica care se face de obicei sub anestezie generala. Un tub subtire cu o camera (endoscop) este introdus in uretra pentru a vizualiza strictura. Apoi, un cutit mic este trecut prin endoscop pentru a reduce lungimea stricturii si pentru a deschide fluxul de urina. Un cateter Foley (cateter urinar) este apoi introdus si tinut in loc pentru cateva zile in timp ce incizia se vindeca. Rata de succes a acestei proceduri este de aproximativ 25%, si, din nou, stricturile mai scurte, in general, au un raspuns mai bun la aceasta procedura.
Plasarea unui stent uretral este o alta procedura endoscopica care vizeaza tratarea stricturi uretrale. In functie de locatia stricturii in uretra, un tub inchis (stent) poate fi trecut printr-un endoscop in zona de stricturi. Odata ce ajunge la locatia corespunzatoare, aacesta poate fi deschis pentru a forma un tub de brevet de inventie sau un canal prin care urina sa curga.
Reconstructia deschisa presupune mai multe tehnici posibile pentru corectarea stricturilor uretrale. Acestea sunt operatii care implica deschiderea uretrei chirurgical, sub anestezie generala pentru a rezolva strictura. In unele cazuri, zona de cicatrizare este taiata si uretra ramasa este reconectata. In altele, dupa ce tesutul cicatricial este eliminat, o grefa din interiorul obrajilor (mucoasa bucala), sau un lambou de piele poate fi utilizat pentru a forma o uretra reconstruita.
Urologul va recomanda tratarea procedurii, care ar fi cea mai buna optiune pentru fiecare individ. Ca in orice proceduri medicale, exista un anumit grad de risc si complicatii asociate cu oricare dintre aceste operatiuni.

sus

Poate fi prevenita strictura uretrala?

In termeni generali, strictura uretrala nu este prevenita si cele mai multe cauze comune sunt legate de un prejudiciu, traume sau afectiuni medicale. Bolile cu transmitere sexuala, cum ar fi gonoreea sau clamidia sunt cauze mai putin comune de strictura uretrala si pot fi potential prevenite prin practicarea sexului protejat.

sus

Stricturile uretrale – pe scurt

• Stricturile uretrale sunt mult mai frecvente la barbati decat la femei.
• Orice inflamatie a uretrei care rezulta din prejudiciu, traume, interventii chirurgicale anterioare sau infectie pot provoca stricturi uretrale.
• Simptomele de strictura uretrala pot varia de la nici un simptom, la foarte multe simptome.
• Studiile de imagistica si evaluari endoscopice sunt instrumente importante in diagnosticul de stricturi uretrale.
• Medicamentele, in general, nu joaca niciun rol, procedurile chirurgicale ramanand temelia pentru stricturile uretrale.

Pentru mai multe informatii, va rugam sa vorbiti cu doctorul dumneavoastra. Daca credeti ca problema dumneavoastra este serioasa, sunati imediat.

sus

Ce este BPOC?

Boala pulmonara obstructiva cronica (BPOC) este compusa in principal din trei afectiuni conexe – bronsita cronica, astm cronic si emfizem. In fiecare afectiune exista o obstructie cronica la trecerea fluxului de aer prin caile respiratorii si plamani, iar obstructia in general este permanenta si poate fi progresiva de-a lungul timpului.
In cazul astmului, obstructia este reversibila. Intre “atacurile” de astm fluxul de aer prin caile respiratorii de obicei, este normal. Acesti pacienti nu au BPOC. Cu toate acestea, in cazul in care astmul este lasat netratat, inflamatia cronica asociata cu aceasta boala poate provoca obstructia cailor respiratorii. Intre atacuri, pacientul astmatic poate avea apoi fluxul de aer anormal. Acest proces este denumit remodelare pulmonara.
Deseori, pacientii cu BPOC sunt etichetati astfel de catre simptomele existente in momentul exacerbarii bolii lor. De exemplu, in cazul in care prezinta cea mai mare parte cu dificultati de respiratie, acestea pot fi mentionate ca emfizem pulmonar. In cazul in care acestea sunt insotite de tuse si productie de mucus, ele sunt denumite ca bronsita cronica.
Exista o suprapunere frecventa in randul pacientilor cu BPOC. Astfel, pacientii cu emfizem pot avea unele dintre caracteristicile bronsitei cronice si astmului cronic si invers.

sus

Cum functioneaza plamanul normal?

Plamanul este un organ care transfera oxigenul din aer in sange si dioxidul de carbon (un produs rezidual al organismului), de la sange in aer. Pentru a realiza schimbul de gaze plamanul are doua componente, caile respiratorii si alveolele. Caile respiratorii sunt pasaje tubulare ramificate, precum ramurile unui copac, care permite aerului sa circule. Segmentele mai largi ale cailor respiratorii sunt traheele si bronhiile. Segmentele mai mici sunt numite bronhiole. La capetele bronhiolelor sunt alveolele, cu pereti subtiri saci. Capilarele sunt vasele mici de sange, in peretii alveolelor.
Peretii bronhiolelor sunt slabi si au tendinta sa se prabuseasca, in special in timp ce expirati. In mod normal, bronhiolele sunt tinute deschise de elasticitatea pulmonara. Elasticitatea pulmonara este furnizata de fibrele elastice care inconjoara caile respiratorii si linia peretiilor alveolelor. Atunci cand tesutul pulmonar este distrus, asa cum este la pacientii cu BPOC, care au emfizem, pierderea elasticitatii si a bronhiolelor pot restrange si obstructiona fluxul de aer. Tesuturile pulmonare normale arata ca un burete normal. Emfizemul arata adesea ca un burete vechi cu gauri mari si neregulate.

sus

Ce este bronsita cronica?

Bronsita cronica implica inflamatia si umflarea mucoasei cailor respiratorii care duce la ingustarea si obstructia cailor respiratorii. Inflamatie stimuleaza, de asemenea, productia de mucus (sputa), care poate determina obstructia in continuare a cailor respiratorii. Obstructia cailor respiratorii, in special cu mucus, creste riscul de infectii pulmonare bacteriene. Bronsita cronica, de obicei, este definita clinic ca o tuse de zi cu zi, cu producerea de sputa pentru trei luni, doi ani la rand.

sus

Ce este emfizemul?

Este extinderea permanenta a alveolelor ca urmare a distrugerii peretilor dintre alveole in emfizem. Distrugerea peretilor alveolari reduce elasticitatea pulmonara globala. Pierderea elasticitatii duce la colapsul bronhiolic, obstacole in calea fluxului de aer din alveole. Aerul devine “captiv” in alveole si reduce capacitatea plamanilor de a micsora timpul de expiratie. Acest aer prins ocupa spatiu si rezulta intr-o cantitate redusa de aer care poate fi luata in timpul respiratiei urmatoare. Ca rezultat, ajunge mai putin aer la alveole pentru schimbul de gaze.
Schimbul de dioxid de carbon si oxigen intre aer si sange in capilare are loc de-a lungul peretilor subtiri ai alveolelor. Distrugerea peretilor alveolari scade numarul de capilare disponibile pentru schimbul de gaze. Aceasta se adauga la scaderea capacitatii de a face schimb de gaze.

sus

Ce este astmul cronic?

Astmul, cum ar fi bronsita cronica, este o boala a cailor respiratorii. Obstructia fluxului de aer se datoreaza inflamatiei cailor respiratorii, precum si spasmului musculaturii din jurul cailor respiratorii. Ingustarea rezultata se numeste bronhospasm. In general, bronhospasmul in astm este reversibil si dispare spontan sau cu utilizarea medicamentelor care relaxeaza muschii din jurul cailor respiratorii). Noi stim acum ca o componenta majora de astm este o inflamatie a cailor respiratorii, iar aceasta inflamatie determina ingrosarea peretilor ale cailor respiratorii. Aceasta inflamatie implica diferite celule inflamatorii si mediatori. Acest lucru poate juca un rol in alegerea medicamentelor antiinflamatoare pentru aceste entitati similare inca diferite. In astmul bronsic multe medicamente antiinflamatoare, cum ar fi steroizi inhalatori, sunt necesare pentru a reduce inflamatia. In astmul bronsic de lunga durata, aceasta inflamatie cronica poate duce la cicatrici si obstructia cailor respiratorii.

sus

Care sunt cauzele BPOC?

Fumatul si fumul de tigara
Fumatul este responsabil pentru 90% din cazurile de BPOC din Statele Unite. Desi nu toti fumatorii dezvolta BPOC, se estimeaza ca 15% sunt fumatori. Fumatorii cu BPOC au rate mai mari de deces decat nefumatorii cu BPOC. Ei au, de asemenea, simptome respiratorii mai frecvente (tuse, dispnee, etc.) si o deteriorare mai rapida a functiei pulmonare decat nefumatorii. Este important sa retineti ca, atunci cand un pacient cu BPOC se opreste din fumat, situatia incepe sa se amelioreze. Prin urmare, niciodata nu este “prea tarziu”.
Efectele fumatului pasiv sunt bine-cunoscute, cu toate acestea, dovezile sugereaza ca infectiile respiratorii, astmul si simptomele sunt mai frecvente la copiii care traiesc in gospodarii in care adulti fumeaza.
Fumatul afecteaza plamanii in mai multe moduri. De exemplu, efectul iritant al fumului de tigara atrage celulele care promoveaza inflamatia. Fumul de tigara stimuleaza, de asemenea, aceste celule inflamatorii pentru a elibera elastaza, o enzima care descompune fibrele elastice din tesutul pulmonar.
Poluarea aerului
Poluarea aerului poate cauza probleme pentru persoanele cu boli pulmonare, dar nu este clar daca poluarea aerului exterior contribuie la dezvoltarea BPOC-ului. Cu toate acestea, cele mai frecvente cauze de BPOC sunt cauzate de poluarea aerului din interior. Acest lucru este de obicei din cauza sobelor de interior, utilizate pentru gatit.
Poluanti ocupationali
Unii poluanti profesionali, cum ar fi cadmiu si dioxid de siliciu cresc riscul de BPOC. Persoanele cu risc pentru acest tip de poluare sunt minerii, muncitorii in constructii, lucratorii in metal, lucratorii de bumbac, etc.
Deficienta de antitripsina Alfa-1
O alta cauza bine-stabilita a BPOC-ului este deficienta de antitripsina alfa-1 (AAT). Deficitul de AAT este cauzat de o mostenire genetica rara, tulburare care reprezinta mai putin de 1% din BPOC in Statele Unite.
Asa cum sa discutat anterior, functia normala a plamanilor este dependenta de fibrele elastice din jurul cailor respiratorii si din peretii alveolari. Fibrele elastice sunt compuse dintr-un proteina numite elastina. O enzima numita elastaza care se gaseste chiar si in plamanii normali (si este crescuta de fumatori), poate descompune elastina si prejudicia drumul aerului.
Fabricarea AAT-ului de catre ficat este controlata de gene mostenite. Fiecare persoana are doua gene AAT-uri, cate una de la fiecare parinte. Persoanele care mostenesc doua gene defecte AAT (unul de la fiecare parinte) au cantitati mici de AAT.
Persoanele cu o gena normala si una defecta au nivelul de AAT mai mic decat normal, dar mai mare decat persoanele cu doua gene defecte.

sus

Care sunt simptomele de BPOC?

Simptomele BPOC la fumatori
De obicei, dupa 20 de tigari fumate pe zi, dupa mai mult de douazeci de ani, pacientii cu BPOC dezvolta o tuse cronica, dificultati de respiratie (dispnee), si infectii respiratorii frecvente.
Simptome provocate de emfizem
La pacientii afectati in principal de emfizem, simptomele constau in dificultati de respiratie. Dispneea este de obicei cea mai vizibila in timpul activitatii fizice crescute.
Bronsita cronica si simptomele BPOC
La pacientii cu bronsita cronica, precum si bronsiectazii, tuse cronica si productia de sputa sunt simptomele majore. Sputa este, de obicei, clara si groasa. Infectiile respiratorii pot cauza periodic febra, dispnee, tuse, sputa si respiratie suieratoare.
Simptomele BPOC avansate
In BPOC avansata, pacientii pot dezvolta cianoza (decolorarea albastruie a buzelor si a unghiilor), din cauza lipsei de oxigen in sange.
Ei pot dezvolta dureri de cap dimineata din cauza unei incapacitatii de a elimina dioxidul de carbon din sange.
Pierderea in greutate apare la unii pacienti.
In BPOC avansata, vasele mici de sange din plamani sunt distruse, iar acest lucru blocheaza fluxul de sange prin plamani. Ca urmare, inima trebuie sa pompeze cu o forta crescuta. In cazul in care inima nu poate gestiona lucrari suplimentare, insuficienta cardiaca dreapta, de asemenea, cunoscuta sub numele de Cor, duce la umflarea picioarelor si gleznelor.
Pacientii cu BPOC pot avea tuse cu sange (hemoptizie). De obicei, hemoptizia se datoreaza deteriorarii captuselii interioare a cailor respiratorii si a vaselor sange, cu toate acestea, ocazional, hemoptizie poate semnala dezvoltarea de cancer pulmonar.

sus

Cum este diagnosticat BPOC-ul?

BPOC este de obicei diagnosticata pentru prima data pe baza unui istoric medical, care dezvaluie multe dintre simptomele BPOC si de un examen fizic care prezinta semne de BPOC. Alte teste pentru a diagnostica BPOC sunt razele X, tomografia computerizata (CAT sau CT), teste ale functiei pulmonare (teste functionale pulmonare), si masurarea dioxidului de carbon si nivelului de oxigen din sange.
BPOC este adesea suspecta la fumatorii care dezvolta dificultati de respiratie, cu sau fara efort, tuse cronica persistenta cu productie de sputa si infectii frecvente ale plamanilor, cum ar fi bronsita sau pneumonia. Uneori, BPOC este diagnosticata pentru prima data dupa ce un pacient dezvolta o boala respiratorie care necesita spitalizare. In realitate, BPOC ar trebui sa fie suspectata la toti fumatorii. Unele constatari fizice ale BPOC sunt cavitatea toracica extinsa si respiratia suieratoare.
La pacientii afectati in principal cu emfizem, razele X pot arata o cavitate toracica extinsa.
La pacientii cu bronsita cronica predominanta, razele X pot arata marcaje pulmonare, care reprezinta cresterea cailor respiratorii ingrosate, inflamate. Tomografia computerizata (CT sau CAT) poate demonstra cu exactitate tesutul pulmonar anormal si caile respiratorii, in BPOC.
Razele X si tomografiile de piept, de asemenea, sunt utile in excluderea infectiilor pulmonare (pneumonie) si a tipurilor de cancer. CT, de obicei, nu este necesara pentru diagnosticul de rutina si de management al BPOC, dar poate fi de ajutor in depistarea precoce a cazurilor de cancer pulmonar.
Testul cel mai frecvent utilizat este spirometria, un test care spune valoarea de obstructie a cailor aeriene. In timpul spirometriei, pacientul ia o respiratie completa si apoi expira rapid si cu forta intr-un tub conectat la un aparat care masoara volumul de aer expirat. FEV1 (volumul de aer expirat in 1 secunda), este o masura de incredere. Acest lucru se compara cu suma totala de aer suflat din plamani, capacitatea vitala fortata (FVC). Raportul dintre FEV1 si SVI, de obicei, este de 70%. Atunci cand obstructia este prezenta, acest raport este redus. FEV1 poate fi determinata din nou dupa tratamentul cu bronhodilatatoare. Imbunatatirea FEV1 dupa tratament inseamna ca obstructia cailor respiratorii este reversibila.
Nivelurile de oxigen si dioxid de carbon poate fi masurat in probele de sange obtinute de la o artera, dar acest lucru necesita introducerea unui ac intr-o artera. O metoda mai putin invaziva pentru a masura nivelul de oxigen din sange este pulsoximetria. Pulsoximetria functioneaza pe principiul ca gradul de roseata a hemoglobinei (proteina din sange care transporta oxigenul) este proportionala cu cantitatea de oxigen. O sonda (oximeter) este plasata in jurul unui deget. Pe de o parte a degetului sonda are o lumina. O parte din lumina este transmisa prin intermediul degetului, si lumina transmisa este masurata pe partea opusa a degetului de sonda. Astfel, prin aceasta masuratura, in lumina rosie, este posibil sa se determine cantitatea de oxigen din sange.
Un alt test foarte eficient si simplu de utilizat pentru a monitoriza BPOC este numit de sase minute de mers pe jos (6MWT). Pacientul este rugat sa mearga pe o suprafata plana, la ritmul lui propriu de sase minute. Pacientul este informat cu privire la timpul ramas pentru a finaliza testul. Pacientul se poate opri si se poate odihni in orice moment in timpul studiului.

sus

Ce tratament este disponibil pentru BPOC?

Obiectivele tratamentului BPOC sunt:

• pentru a preveni deteriorarea in continuare a functiei pulmonare;
• pentru a atenua simptomele;
• pentru a imbunatati performanta activitatilor de zi cu zi si a calitatii vietii.

Strategiile de tratament includ:

• renuntarea la fumat;
• a lua medicamente pentru a dilata caile respiratorii (bronhodilatatoare) si reduce inflamatia cailor respiratorii;
• vaccinarea impotriva gripei si pneumoniei;
• suplimentarea cu oxigen regulate;
• reabilitatea pulmonara.

sus

Renuntarea la fumat

Tratamentul cel mai important pentru BPOC este renuntarea la fumat. Pacientii care continua sa fumeze deterioreaza mai rapid functiile pulmonare, comparativ cu cei care au renuntat. Imbatranirea poate provoca un declin foarte lent al functiei pulmonare. La persoanele sensibile, fumatul poate duce la o pierdere mult mai dramatica a functiei pulmonare. Este important sa retineti ca atunci cand cineva se opreste din fumat, scaderea functiei pulmonare in cele din urma revine asemenea celei a unui non-fumator.
Din pacate, doar aproximativ o treime dintre pacienti pot sa se abtina de la fumat pe termen lung. Motive sunt dependenta de nicotina, stresul la locul de munca si la domiciliu, depresia, presiunea de grup.
Nicotina din tigari da dependenta si, prin urmare, renuntarea la fumat poate determina simptome de sevraj de nicotina, inclusiv anxietate, iritabilitate, furie, depresie, oboseala, dificultati de concentrare sau de somn si de dorinta intensa pentru tigari. Pacientii care dezvoltasimptome de sevraj fumeaza de obicei mai mult de 20 tigari pe zi, trebuie sa fumeze la scurt timp dupa trezire, dimineata, si au dificultati in abtinerea de la fumat in spatiile pentru nefumatori. Cu toate acestea, aproximativ 25% dintre fumatori se pot opri din fumat. Chiar si in aceste cazuri, fumatorii care dezvolta aceste simptome, vor scapa de ele in cateva saptamani de abstinenta.
Pentru a ajuta pacientii cu simptome de sevraj in timpul primelor saptamani de la renuntarea la fumat, mestecatul gumei cu nicotina, inhalatoarele nicotina, si plasturii cu nicotina ajuta foarte mult. Terapia de substitutie nicotinica poate oferi suficienta icotina in sange pentru a reduce, dar nu elimina complet simptomele.
Bupropion (Zyban, Wellbutrin) este un antidepresiv care reduce pofta de tigari. Aceasta a fost dovedit a fi un beneficiu pentru pacientii care doresc sa renunte la fumat.
Vareniclina (Chantix) este un medicament care ajuta la renuntarea la fumat si a fost aprobat pentru utilizare in SUA. Vareniclina functioneaza in doua moduri, prin taierea placerii de a fuma si de a reduce simptomele de sevraj.
In plus fata de simptomele de sevraj de nicotina, de asemenea, renuntarea la fumat poate duce la cresterea in greutate cu aproximativ 8-10 kg. Renuntarea la fumat, de asemenea, poate duce la depresie si la colita ulcerativa. Prin urmare, renuntarea la fumat ar trebui sa fie efectuata sub supravegherea unui medic. Cu toate acestea, beneficiile renuntarii la fumat (scaderea ratei de deteriorare pulmonara, scaderea riscurilor de atac de cord, cancer pulmonar si alte tipuri de cancer, diminuandu-se sansa de a dezvolta ulcer gastric, etc) depasesc cu mult aceste efecte negative.

sus

Bronhodilatatoare

Tratarea obstructiei cailor respiratorii, in BPOC cu bronhodilatatoare este similara, dar nu identica cu tratarea bronhospasmului in astm. Bronhodilatatoarele sunt medicamente care relaxeaza muschii din jurul cailor respiratorii mici, prin urmare, deschiderea cailor respiratorii. Bronhodilatatoarele pot fi inhalate, administrate oral sau intravenos. Bronhodilatatoarele inhalatorii sunt populare, deoarece acestea merg direct in caile respiratorii in cazul in care lucreaza. In comparatie cu bronhodilatatoarele administrate pe cale orala, medicamentele mai “ating” si restul corpului, si, prin urmare, exista mai putine efecte secundare.
Inhalatorii cu doze masurate (MDI) sunt folositi pentru a furniza bronhodilatatoare. Un MDI este un recipient presurizat care contine un medicament care se elibereaza atunci cand recipientul este comprimat. O cantitate standard de medicament este eliberat cu fiecare comprimare a MDI. Pentru a maximiza livrarea de medicamente pentru caile respiratorii, pacientul trebuie sa invete sa-si coordoneze cu fiecare inhalare de compresie. Utilizarea incorecta a MDI poate duce la depunerea mare de medicamente pe limba si partea din spate a gatului.
Clorofluorocarburile (CFC) au fost eliminate din toate inhalatoare MDI, din cauza efectelor de mediu asupra stratului de ozon. Acestea au fost inlocuite cu un propulsor nou, hydrofluoroalkane (HFA). Numarul de inhalatii trebuie sa fie numarate pentru a stabili daca medicamentul ramane inca in inhalator. Scuturarea inhalatorului nu este o metoda eficienta de a determina cat de mult medicament a ramas. Adesea carburantul (HFA), va continua sa iasa din inhalator, chiar dupa ce medicamentul este utilizat. In prezent, numai un inhalator Albuterol vine cu un dispozitiv de contor si acest lucru este Ventolin-HFA.

sus

Beta-agoniste

Din punct de vedere istoric, unul dintre primele medicamente folosite pentru astm a fost adrenalina (epinefrina). Adrenalina are un debut rapid de actiune in deschiderea cailor respiratorii. Aceasta este inca folosita in anumite situatii de urgenta, pentru atacuri de astm. Din pacate, adrenalina are multe efecte secundare, inclusiv rata de batai rapide ale inimii, dureri de cap, greata, varsaturi, agitatie si un sentiment de panica. Prin urmare, acesta nu este utilizat in tratamentul BPOC.
Beta-2 agonistii au efect bronhodilatator de adrenalina, fara multe dintre efectele sale secundare nedorite. Beta-2 agoniste poate fi administrat de catre inhalatorii MDI sau oral. Acestea sunt numite “agonisti”, deoarece acestea activeaza receptorul beta-2 cu privire la muschii din jurul cailor respiratorii. Activarea receptorilor beta-2 relaxeaza muschii din jurul cailor respiratorii si deschide caile respiratorii. Dilatarea cailor respiratorii ajuta la ameliorarea simptomelor de dispnee (respiratie dificila). Beta-2 agonistii s-au dovedit pentru a calma dispneea la multi pacienti cu BPOC. Actiune de beta-2 agonisti incepe in cateva minute de la inhalare si dureaza aproximativ 4 ore. Din cauza debutului rapid de actiune, beta-2 agonistii sunt deosebit de utili pentru pacientii care au o respiratie scurta.
Din cauza duratei lor de scurta de actiune, aceste medicamente ar trebui sa fie utilizate pentru a impiedica simptomele sa se dezvolte, mai degraba decat de intretinere. Dovezile sugereaza ca, atunci cand aceste medicamente sunt utilizate in mod curent, eficienta lor este diminuata.
Exemple de beta-2 agonisti sunt Albuterol (Ventolin HFA, Proventil HFA, PROAIR), metaproterenol (Alupent), pirbuterol (Maxair), terbutalina (Brethaire), isoetharine (Bronkosol) si levalbuterol (Xopenex). Albuterol este un produs chimic care vine amestecat in doua forme, in oglinda. Levalbuterolul este o forma pura de Albuterol, componenta stanga. Exista unele avantaje teoretice la aceasta forma, inclusiv efectele adverse, eventual, reduse.
Efectele adverse ale beta-2 agonisti sunt anxietate, tremur, palpitatii sau ritm cardiac rapid si de potasiu din sange (hipokaliemie).

sus

Agenti anti-colinergici

Acetilcolina este o substanta chimica eliberata de nervi care se ataseaza de receptorii de pe muschii din jurul cailor respiratorii. Anti-colinergicele, cum ar fi bromura de ipratropium (Atrovent), dilata caile respiratorii prin blocarea receptorilor pentru acetilcolina pe muschii cailor respiratorii si impiedicandu-le de la ingustare. Bromura de ipratropium (Atrovent), de obicei, se administreaza printr-o MDI. La pacientii cu BPOC, ipratropium a fost demonstrat ca atenueaza dispneea, pentru a imbunatati toleranta la efort si de a imbunatati FEV1. Ipratropiu are un debut lent de actiune. Ipratropiu este de obicei bine tolerat, cu efecte secundare minime, chiar atunci cand este utilizat in doze mai mari. Tiotropium (SPIRIVA), este o versiune de lunga durata si mai puternica de ipratropiu si s-a dovedit a fi mai eficienta.
Teofilina (Theo-Dur, Theolair, Slo-oferta, Uniphyl, Theo-24) si aminofilina sunt exemple de metilxantine. Metilxantinele sunt administrate oral sau intravenos. Teofilina, ca un beta agonist, relaxeaza muschii din jurul cailor respiratorii, dar, de asemenea, impiedica celulele mastocitare din jurul cailor respiratorii sa elibereze substante chimice cum ar fi histamina. Teofilina, de asemenea, poate actiona ca un diuretic slab si poate creste urinarea. Teofilina, de asemenea, poate creste forta de contractie a inimii si poate da o presiune mai mica in arterele pulmonare. Astfel, teofilina poate ajuta pacientii cu BPOC, care au insuficienta cardiaca si hipertensiune arteriala pulmonara. Pacientii care au dificultati in utilizarea inhalatorilor bronhodilatatori, dar nici o dificultate in a lua medicamente pe cale orala vor gasi teofilina deosebit de utila.
Dezavantajul consta in efectele secundare. Nivelurile de dozare trebuie sa fie monitorizate indeaproape. Un nivel excesiv de ridicat in sange poate duce la greata, varsaturi, tulburari de ritm cardiac si chiar convulsii. La pacientii cu insuficienta cardiaca sau cu ciroza hepatica, dozele de metilxantinele sunt reduse, pentru a evita un nivel ridicat de sange. Interactiunile cu alte medicamente, cum ar fi cimetidina (Tagamet), blocante ale canalelor de calciu (Procardia), chinolone (de exemplu, ciprofloxacina [Cipro, Cipro XR, Proquin XR), si alopurinol(Zyloprim), de asemenea, pot modifica nivelurile sanguine de metilxantine.

sus

Corticosteroizii

Cand inflamatia cailor aeriene (care provoaca umflarea), contribuie la obstructia fluxului de aer, medicamentele antiinflamatoare (mai precis, corticosteroizii), pot fi benefice. Exemple de corticosteroizi sunt prednison si prednisolon (lichid Pediapred orala, Medrol).
Din pacate, doze mari de corticosteroizi pe cale orala, pe perioade prelungite, pot avea efecte secundare grave, inclusiv:

• osteoporoza,
• fracturi osoase,
• diabet zaharat,
• hipertensiune arteriala,
• subtierea pielii si invinetirea ei usoara,
• insomnie,
• modificari emotionale, si
• crestere in greutate.

Prin urmare, multi medici folosesc corticosteroizi pe cale orala ca tratament de ultima instanta. Cand corticosteroizii pe cale orala sunt folositi, ei sunt prescrisi la cele mai mici doze posibile pentru cea mai scurta perioada de timp pentru a minimiza efectele secundare. Atunci cand este necesar sa se utilizeze pe termen lung, sunt prescrise adesea si medicamente care sa ajute la reducerea efectelor adverse de mai sus.
Corticosteroizii, de asemenea, pot fi inhalati. Corticosteroizi inhalatori au multe efecte secundare, mai putine totusi decat corticosteroizii administrati pe cale orala.
Exemple de corticosteroizi inhalatori includ:

• beclometazona dipropionat (Beclovent, Qvar si Vanceril),
• triamcinolon acetonid (Azmacort),
• fluticazona (Flovent),
• budesonida (Pulmicort),
• mometazona furoat (ASMANEX), si
• flunisolide (Aerobid).

Corticosteroizii inhalatori au fost utili in tratarea pacientilor cu astm, dar la pacientii cu BPOC, nu este clar daca au acelasi beneficiu ca corticosteroizii pe cale orala. Cu toate acestea, medicii sunt mai putin preocupati de utilizarea corticosteroizilor inhalatori, din cauza sigurantei lor. Efectele secundare ale corticosteroizilor inhalatori includ raguseala, pierderea vocii, infectii orale si drojdie.
Pentru a reduce depunerea de medicamente pe gat si de a creste suma la caile respiratorii, poate fi de ajutor discurile. Distantatoarele sunt tub sunt un fel de camere atasate la iesirea din recipient MDI.

sus

Tratamentul de alfa-1 antitripsina deficienta

Emfizemul se poate dezvolta de la o varsta foarte tanara, la unii pacienti cu forme severe de alfa-1 antitripsina deficienta (AAT). Inlocuirea AAT lipsa sau inactive prin injectare poate ajuta la prevenirea progresiei de emfizem asociat.

sus

Care este rolul oxigenului ca terapie in BPOC?

Oxigenul suficient este o cerinta pentru buna functionare a tesuturilor din organism. Dintre toate persoanele, inclusiv cele cu BPOC, exista un mecanism de protectie in plamani care provoaca constrictie a vaselor de sange in zonele pulmonare care au o concentratie scazuta de oxigen, deoarece acestea nu sunt bine ventilate. Constrictia vaselor de sange din aceste zone impiedica sangele sa calatoreasca prin aceste parti slab ventilate din plaman. In schimb, sangele este deviat in alte parti bine ventilate din plaman in cazul in care schimbul poate avea loc. Din pacate, desi acest mecanism imbunatateste eficienta de oxigen si schimbul de dioxid de carbon, constrictie a vaselor de sange cauzeaza, de asemenea, tensiunii arteriale, o boala numita hipertensiune pulmonara. Presiunea impune inimii sa lucreze suplimentar pentru a pompa sange la plamani.
Necesarul de oxigen poate varia de la pacientii cu BPOC. Unii au nevoie de oxigen continuu in timp ce altii au nevoie doar de oxigen sau somn. Aceste nevoi sunt determinate de masuratori ale nivelului de oxigen. Este important sa retineti ca nu toti pacientii percep cerintele lor de oxigen in mod corect. Astfel, unii pacienti cu BPOC pot avea un nivel grav redus de oxigen si sa fie constienti de acest lucru. Acesti pacienti pot rezista cu oxigen, cu toate acestea, mai multe studii stiintifice au demonstrat ca, folosind oxigen se prelungeste viata acestor pacienti.

sus

Ce mai avem disponibil pentru tratarea BPOC?

Reabilitarea pulmonara a devenit o piatra de temelie in managementul de BPOC. Reabilitarea pulmonara este un program de educatie in ceea ce priveste functia pulmonara si disfunctia, tehnici corecte de respiratie (respiratie diafragmatica, incretite respiratie buze), si utilizarea corecta a echipamentului respirator si medicamentelor. Un ingredient esential in acest program este de a creste utilizarea exercitiilor fizice pentru a depasi capacitatea redusa fizica, care, de obicei, sa dezvoltat in timp.
Interventia chirurgicala de reducere a volumului pulmonar (LVRS) este o procedura chirurgicala folosita pentru a trata unii pacienti cu BPOC.

sus

Directii viitoare in BPOC

Spre deosebire de astm bronsic, care a fost bine cercetat in ultimii 20 de ani, BPOC nu a fost pe deplin investigata. Exista dovezi semnificative ca BPOC este un proces inflamator la fel cum este astmul bronsic, cu toate acestea, se pare ca exista modele diferite de inflamatie a plamanilor la acesti pacienti. Mecanismele de inflamatie de referinta in BPOC si inflamatia in timpul exacerbarii bolii trebuie sa fie investigate bine. Nu exista informatii minime pe mecanismele moleculare ale inflamatiei la pacientii cu BPOC stabil. Acest din urma aspect devine important in special in zona de tratamente. In prezent, exista numeroase studii clinice care doresc sa intervina la diferite cai inflamatorii.
O clasa noua de medicamente, care lucreaza pentru a reduce aceasta inflamatie este in curs de dezvoltare. Acestea sunt denumite inhibitori de PDE4. Medicamentele in curs de dezvoltare clinica includ rolipram, piclamilast, cilomilast si Roflumilast. Acesti inhibitori reduc numarul si activitatea diferitelor tipuri de celule inflamatorii si substante inflamatorii observate in BPOC.

Pentru mai multe informatii, va rugam sa vorbiti cu doctorul dumneavoastra. Daca credeti ca problema dumneavoastra este serioasa, sunati imediat.

Pentru mai multe informatii, va rugam sa vorbiti cu doctorul dumneavoastra. Daca credeti ca problema dumneavoastra este serioasa, sunati imediat.